ECONOMIC: Kievul a cumpărat de la Gazprom gaze naturale în valoare de 378 de milioane de dolari | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Kievul a cumpărat de la Gazprom gaze naturale în valoare de 378 de milioane de dolari

Grupul public ucrainean Naftogaz a anunţat în noaptea de vineri spre sâmbătă că a plătit gigantului rus Gazprom 378 de milioane de dolari în avans pentru livrarea a aproape un miliard de metri cubi de gaze naturale ruseşti, relatează AFP.

Gazprom a confirmat sâmbătă această plată prin purtătorul de cuvânt Seghei Kuprianov, potrivit agenţiei de presă ruseşti Tass.

Rusia a întrerupt în iunie livrările de gaze naturale către Ucraina, care refuza o creştere de preţ decisă de Gazprom. Conflictul le-a provocat europenilor temeri cu privire la o perturbare pe timpul iernii a aprovizionărilor lor, care tranzitează teritoriul fostei republici sovietice.

În urma mai multor runde de negocieri, Ucraina, Rusia şi Uniunea Europeană (UE) au ajuns în octombrie la o soluţie provizorie în acest contencios. Aceste acorduri vizează plata unor datorii ale Ucrainei şi modalităţi de plată a livrărilor până în martie 2015.

Ucraina a plătit Rusiei o parte a datoriei - în valoare de 3,1 miliarde de dolari - la începutul lui noiembrie, achitând o tranşă în valoare de 1,45 miliarde de dolari. A doua tranşă, în valoare de 1,65 de miliarde de dolari, urmează să fie achitată până la sfârşitului anului.

Ruşii evaluează totalul arieratelor Kievului la 5,3 miliarde de dolari, dar acceptă să recurgă la Curtea de Arbitraj pentru o sumă de aproximativ 2,2 miliarde de dolari.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro