ECONOMIC: Veniturile Western Union au crescut cu 9% în primul trimestru, la 1,4 miliarde de dolari | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Veniturile Western Union au crescut cu 9% în primul trimestru, la 1,4 miliarde de dolari

Veniturile Western Union au crescut cu 9% în primul trimestru din acest an faţă de perioada similară din 2011, la 1,4 miliarde de dolari, a anunţat miercuri compania.

Marja profitului operaţional a fost de 23,9%, faţă de 24,4% în anul trecut. Excluzând costurile cu integrarea TGBP, de 6 milioane de dolari, marja profitului operaţional a fost de 24,3%, comparativ cu 26,3%, valoarea raportată pentru perioada similară a anului trecut, excluzând costurile de restructurare de 24 de milioane de dolari.

Scăderea marjei profitului operaţional s-a datorat, în primul rând, creşterii pierderilor operaţionale ale Business Solutions, incluzând amortizările cu activele intangibile ale TGBP, creşterea costurilor cu investiţiile, măsurile de conformitate şi planificarea anumitor cheltuieli.

Compania îşi menţine estimările pentru întregul an, anticipând o marjă a profitului operaţional GAAP de aproximativ 25%, respectiv de aproximativ 26%, dacă se exclud costurile de integrare ale TGBP.

Marja EBITDA, excluzând costurile de integrare ale TGBP, a fost de 28,9%, comparativ cu 29,7% în perioada similară din anul trecut, exclusiv costurile de restructurare.

Lichidităţile generate din activităţi operaţionale s-au ridicat la 215 milioane de dolari, inclusiv plăţi de taxe de aproximativ 65 de milioane de dolari, aferente contractului cu U.S. Internal Revenue Service, anunţat pe 15 decembrie 2011.

Câştigul per acţiune (EPS) a fost de de 0,40 dolari, comparativ cu 0,32 dolari în perioada similară din anul trecut, respectiv de 0,35 dolari, dacă se exclud costurile de restructurare. Câştigul per acţiune, dacă se exclud costurile de integrare ale TGBP a fost, de asemenea, de 0,40 dolari.

The Western Union Company (NYSE: WU) este unul din liderii globali de pe piaţa serviciilor de plăţi. În 2011, The Western Union Company a efectuat 226 de milioane de tranzacţii consumer-to-consumer la nivel global, realizând transferuri totale de 81 de miliarde de dolari între consumatori şi a efectuat 425 milioane de plăţi comerciale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro