Efectele aspirinei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Efectele aspirinei

Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea St. George din Londra, a avut la bază datele colectate în urma a nouă cercetări clinice la care au participat 100.000 de persoane.
Chiar dacă administrarea aspirinei zilnic, în doze mici, a dus la o scădere cu 10% a riscului de a suferi de o boală cardiovasculară, aceasta nu a determinat şi o scădere notabilă a deceselor cauzate de un accident cardiovascular sau de cancer, având în schimb alte efecte secundare.
Astfel, riscul de hemoragii interne ce pun în pericol viaţa unui pacient a crescut cu 30% în urma administrării zilnice a aspirinei.
Concluzia studiului a fost că riscurile sunt mai mari decât beneficiile la pacienţii cu o stare de sănătate bună, care nu au fost diagnosticaţi cu vreo boală cardiacă, dar care iau zilnic aspirină în doze mici.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro