• un meci cu multe ratări • Cristi Pascu și Mogoș au marcat pentru echipa din Traian
Liderul Ligii a IV-a din județul Brăila, Victoria Traian, a disputat sâmbăta trecută al treilea amical al iernii, în deplasare la echipa de pe locul al 6-lea din Seria a II-a a Ligii a III-a, CSM Rm. Sărat.
Partida s-a disputat pe terenul cu gazon sintetic din Râmnicu Sărat și s-a încheiat la egalitate, 2-2. Cu toate că vântul a bătut în rafale puternice, meciul a fost viu disputat și cu ocazii la ambele porți. La Victoria Traian în primul unsprezece a evoluat și Georgel Pungă care a jucat și la echipa de seniori a Daciei Unirea, în perioada în care clubul brăilean evolua în Divizia B.
Formația pregătită de Marius Tîrîlă a controlat jocul în prima repriză, iar la pauză a fost 2-0 pentru gazde.
În repriza a doua jocul s-a echilibrat iar Victoria Traian a reușit să înscrie de două ori. Cristi Pascu a înscris un eurogol cu un șut de la mare distanță, iar Mogoș a egalat, 2-2.
Victoria Traian: Olaru – Coteț, Preda, Stănciulescu, Cireașă - P. Ioan, C. Pascu, M. Dima, G. Pungă - Goleanu, Mogoș. Au mai jucat: Ursea, N. Zăgan, Chivu, Ciochină, M. Ion, Rancea, Rusu, Oprea.
Victoria Traian și-a început seria amicalelor cu o înfrângere la limită, 1-0, în partida cu Sporting Liești, apoi a trecut cu 5-0 de Viitorul Umbrărești, echipă aflată pe locul al 3-lea în Liga a IV-a a județului Galați.