Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat ieri că are emoţii pentru momentul angajării răspunderii în Parlament, pentru că unii colegi de partid au alte opinii despre cum ar trebui să procedeze Guvernul, astfel că se aşteaptă şi la posibile voturi împotriva Executivului la moţiunea de cenzură. "Guvernul îşi va asuma, va aproba scrisoarea către FMI în şedinţa de miercuri, apoi va veni cu pachetul de măsuri anticriză, după care ne vom asuma răspunderea în Parlament. Am emoţii, pentru că este un pachet cu măsuri dificile, greu de acceptat în acest moment, dar extrem de necesare, şi constat că sunt chiar şi colegi de partid care au alte opinii despre cum ar trebui să procedeze Guvernul în acest moment, deci s-ar putea să avem şi voturi împotriva Guvernului", a afirmat ministrul dezvoltării regionale şi turismului.
Elena Udrea a asigurat că "Guvernul este responsabil, îşi asumă aceste măsuri, crede că ele sunt soluţia prin care putem se respectă acordul cu Fondul şi reducerea cheltuielilor bugetare".
