Elicopter doborât. Armistiţiul din Ucraina, la un pas de anulare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Elicopter doborât. Armistiţiul din Ucraina, la un pas de anulare

„Şeful statului nu a exclus renunţarea la armistiţiu înainte de termenul de expirare prevăzut dat fiind că acesta este în mod constant încălcat de rebeli controlaţi din străinătate", se precizează într-un comunicat dat publicităţii de preşedintele proocidental, care face în mod clar trimitere la Federaţia Rusă.
Distrugerea aparatului de zbor demonstrează că reducerea tensiunilor rămâne pentru moment doar la stadiul de deziderat, în pofida unei intense activităţi diplomatice consacrate acestei crize.
Potrivit purtătorului de cuvânt al armatei ucrainene, elicopterul - un Mi-8 - a fost doborât în plin zbor în apropiere de Slaviansk, unul dintre bastioanele rebele, ce a cunoscut începând din aprilie unele dintre cele mai dure confruntări din estul Ucrainei. Elicopterul ar fi fost atacat cu o rachetă sol-aer portabilă, o armă livrată rebelilor pe sub mână de către Moscova, conform ucrainenilor. În ceea ce o priveşte, Rusia neagă că le-ar furniza arme rebelilor.
Potrivit preşedintelui Poroşenko, forţele sale au fost atacate de 35 de ori de când el a ordonat implementarea unui armistiţiu vineri seară. În context, şeful statului le-a ordonat trupelor sale să riposteze „fără ezitare" la atacurile rebelilor, conform comunicatului menţionat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro