Eliza Buceschi, supertransfer la HC Dunărea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Eliza Buceschi, supertransfer la HC Dunărea

formaţia brăileană de handbal şi-a asigurat serviciile vedetei de 23 de ani •  mutarea este confirmată de Dragoş Chiriţă, directorul executiv al clubului brăilean • gruparea de la Dunăre negociază şi cu Alina Czeczi

 

La puţin timp după încheierea sezonului competiţional intern, HC Dunărea a început deja campania achiziţiior, iar conducerea echipei brăilene a reuşit deja un supertransfer, este vorba despre Eliza Buceschi, cel mai bun produs al handbalului feminin românesc din ultima vreme. Transferul este confirmat de directorul executiv al clubului brăilean, Dragoş Chiriţă. “Da, Eliza Buceschi a acceptat să vină la HC Dunărea, unde va lucra din nou cu tatăl ei, Costică Buceschi, de fapt antrenorul a fost cel care a convins-o pe jucătoare să opteze pentru gruparea noastră. Zilele acestea parafăm contractul cu Eliza dar suntem în tratative avansate şi cu Alina Czeczi, pe care de asemenea o dorim în lotul nostru. Mai vrem să transferăm şi un pivot în această perioadă de pauză competiţională”, a declarat Dragoş Chiriţă, directorul executiv al HC Dunărea.

La 23 de ani Eliza Buceschi are deja un palmares internaţional impresionant la senioare. Băimăreanca născută pe 1 august 1933 a fost cosiderată ca fiind cea mai bună tânără handbalistă în sezonul 2014-2015 al Ligii Campionilor, a fost inclusă în echipa ideală sub 22 de ani, ca fiind cel mai bun coordonator de joc la Campionatul Mondial din 2015, unde a cucerit bronzul cu România. A fost nominalizată de asemenea printre primele cinci jucătoare sub 22 de ani din Liga campionilor, ediţia 2015-2016.  FC Midtjylland a fost ultima echipă la care a activat jucătoarea originară din Baia Mare.

 

Tănăsie va lipsi opt luni de pe teren

În altă ordine de idei, lotul echipei HC Dunărea se află în vacanţă până pe data de 4 decembrie, iar de pe 5 decembrie handbalistele vor relua pregătirile la Brăila sub comanda antrenorului secund, Cristian Preda. Va absenta însă Ana Maria Tănăsie. Extrema stânga va fi operată de ruptură de ligamente în această săptămână şi va absenta opt luni de zile, fapt pentru care HC Dunărea este interesată să-şi asigure serviciile Alinei Czeczi, care şi-a reziliat contractul cu Măgura Cisnădie. La Brăila, pentru perioada de pregătire, vor reveni şi jucătoarele care au participat la Trofeul Carpaţi şi care nu vor intra în vederile antrenorilor pentru Campionatul European din Suedia care va începe pe 4 decembrie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro