Energeticienii ameninţă cu greva generală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Energeticienii ameninţă cu greva generală

Energeticienii brăileni au dorit să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confuntă în acest sector de activitate, generate de eşuarea negocierilor purtate la nivel central cu Ministerul Economiei. Acţiunea este organizată în cadrul unui program stabilit printr-un acord de cele 3 federaţii din sectorul energetic: Federaţia Sindicatelor din Electricitate Univers, Federaţia Sindicatelor Libere Energetica şi Federaţia Termoelectrica. "Seria protestelor va continua şi în perioada următoare, ajungând până la organizarea unei greve de avertisment urmată de greva generală, dacă membrii de sindicat îşi vor da acordul în acest sens", a declarat ieri pe platoul din faţa Prefecturii, liderul Sindicatului Lumina, Nicolae Buzea. De asemenea, el a explicat că sectorul energetic şi, mai ales salariaţii, se confruntă cu grave probleme generate de haosul care domneşte la nivel central, precum şi de lipsa de reacţie şi implicare a factorilor decizionali pentru care doar interesul de grup primează. "S-a afirmat că Electrica este cel mai important furnizor de energie electrică. Greşit! Există firme ale «băieţilor deştepţi» care, doar cu un calculator şi o secretară, fac afaceri cu energie electrică de milioane de euro! În acest răstimp, agenţii economici din sectorul de stat înregistrează pierderi de milioane de euro! (...) Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramură a expirat încă de la jumătatea lunii februarie şi nu există un interes pentru finalizarea negocierilor întrucât se doreşte să se ajungă în situaţia în care salariaţii din sistem să nu mai fie protejaţi decât de prevederile Contractului Individual de Muncă. Mai mult, la acest moment, bugetele de venituri şi cheltuieli ale agenţilor economici din sectorul energetic, care sunt departe de forma convenită de federaţiile sindicale şi Ministerul Economiei, nu acoperă salariile decât până în luna septembrie. În plus, nici nu se mai pune problema realizării programelor de investiţii, inclusiv pe partea de protecţie a mediului, sau pe partea de mentenanţă, context în care se ridică problema siguranţei sistemului energetic naţional", a mai spus Buzea.
Reprezentanţii protestatarilor au depus ieri lista de revendicări la Prefectură, astfel încât nemulţumirile lor să ajungă şi pe acest canal la Guvern şi Ministerul Economiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro