Eva Mendes şi Ryan Gosling vor fi părinţi peste două luni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Eva Mendes şi Ryan Gosling vor fi părinţi peste două luni

Actorii Eva Mendes şi Ryan Gosling, care au o relaţie din 2011, vor deveni părinţi pentru prima oară, actriţa fiind însărcinată în şapte luni, conform informaţiilor apărute în presa americană, citată de contactmusic.com, citat de mediafax.ro.
"Ea este pregătită să fie mamă de ceva vreme, iar faptul că împărtăşeşte această experienţă cu Ryan este un vis devenit realitate", a declarat o sursă pentru revista OK.
Eva Mendes, în vârstă de 40 de ani, şi Ryan Gosling, în vârstă de 33 de ani, au o relaţie din 2011, când s-au cunoscut în timpul filmărilor pentru lungmetrajul "Destine la răscruce/ The Place Beyond the Pines", în regia lui Derek Cianfrance.
Născută pe 5 martie 1974, Eva Mendes a urmat studii de marketing la California State University, la care a renunţat însă pentru a studia actoria. Este cunoscută din filme precum "Zi de instrucţie/ Training Day" (2001), "Noaptea e a noastră/ We Own the Night" (2007), "Demon pe două roţi/ Ghost Rider" (2007) şi "Păcatele unui poliţist - Ultimul apel: New Orleans" (2009).

Ryan Gosling - copil problemă

Ryan Gosling a urmat un drum destul de întortocheat înainte de a ajunge unul dintre cei mai râvniţi bărbaţi de la Hollywood. Născut şi crescut în provincia Ontario din Canada, Gosling a fost un copil-problemă la şcoală, unde avea note foarte mici şi se bătea adeseori cu colegii săi. Mama lui a divorţat şi s-a mutat apoi la Los Angeles, unde tânărul Ryan şi-a început cariera în showbiz. A apărut prima dată în "Mickey Mouse Club", popularul serial TV pentru copii, care a lansat carierele unor artişti de seamă, precum Britney Spears, Christina Aguilera şi Justin Timberlake.
Ryan Gosling este unul dintre actorii aflaţi într-o ascensiune spectaculoasă la Hollywood, prestaţiile sale din filmele "Jurnalul/ The Notebook", "Blue Valentine", "Cursa/ Drive" şi " The Ides of March" fiind apreciate de critici. Recent, starul canadian a jucat şi în câteva producţii considerate comerciale, cu succes în special la publicul feminin, precum "A naibii dragoste/ Crazy, Stupid, Love" şi "The Place Beyond the Pines".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro