Expoziţie pentru fanii lui Elvis, devenită subiectul unui proces | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Expoziţie pentru fanii lui Elvis, devenită subiectul unui proces

Administratorii averii lui Elvis Presley au dat în judecată un cazinou din Las Vegas, în urma unei dispute ce vizează mai multe obiecte care au aparţinut regretatului cântăreţ american, informează bbc.com, citat de news.ro
Elvis Presley Enterprises Inc. încearcă să recupereze în acest fel o serie de obiecte care au aparţinut „regelui rocknroll-ului". Printre acestea se află mai multe costume de scenă, bijuterii şi un album de liceu al starului american.
Reprezentanţii fundaţiei citate consideră că reprezentanţii Westgate Las Vegas Resort and Casino ţin aceste obiecte „în captivitate", în urma unei dispute cu organizatorii unei expoziţii dedicate lui Elvis Presley.
Expoziţia „Graceland Presents", inspirată din viaţa şi cariera cântăreţului Elvis Presley şi vernisată în acel hotel, a fost închisă, brusc, la începutul acestei luni.

Deschisă cu mare fast, închisă brusc

Considerată cea mai amplă expoziţie dedicată obiectelor care au aparţinut celebrului cântăreţ american şi organizată în afara fermei sale Graceland, expoziţia a fost vernisată cu mare fast, în aprilie 2015.
Însă expoziţia a fost închisă la începutul lunii martie, după ce managerii hotelului şi cazinoului The Westgate din Las Vegas au afirmat că organizatoarea expoziţiei, compania Exhibit A Circle LLC, a încălcat clauzele contractului său de închiriere, care fusese semnat pe 10 ani.
Administratorii averii lui Elvis Presley au reacţionat destul de repede după acest incident şi au depus, miercuri, o plângere în justiţie, la Tribunalul din Las Vegas.
Ei afirmă că patronii hotelului nu le-au permis accesul la camerele de vederi care monitorizează obiectele din expoziţie şi au solicitat instanţei americane să emită un ordin de remitere a exponatelor.

Un hotel cu istorie

Expoziţia a fost organizată în acelaşi hotel în care Elvis Presley a susţinut câteva sute de concerte, într-o epocă în care clădirea era cunoscută sub numele de Las Vegas Hilton şi, apoi, The International.
Printre obiectele expuse s-a aflat şi contractul în valoare de 1 milion de dolari, semnat de Elvis Presley pe o faţă de masă, prin care artistul accepta să concerteze în acel hotel. De asemenea, a fost expus şi costumul pe care artistul l-a purtat în seara primului său show din acea serie de concerte.
Elvis Aaron Presley (8 ianuarie 1935 - 16 august 1977) a fost un cântăreţ şi actor american, considerat unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului al XX-lea. Supranumit „regele rock and roll-ului", Elvis Presley a inclus în piesele sale influenţe country, rhythm & blues şi rock, iar albumele sale s-au vândut în peste 600 de milioane de copii pe plan mondial. A jucat în peste 30 de filme şi a câştigat numeroase trofee, inclusiv trei premii Grammy.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro