EXTERN: 11 persoane,inclusiv un senator,au murit în trei accidente aviatice produse în Bolivia şi Guatemala | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERN: 11 persoane,inclusiv un senator,au murit în trei accidente aviatice produse în Bolivia şi Guatemala

Unsprezece persoane, inclusiv un senator de opoziţie din Bolivia, şi-au pierdut viaţa în trei accidente aviatice separate, produse sâmbătă în Bolivia şi Guatemala.

Un avion Curtiss C-46 cu două motoare, având patru persoane la bord, inclusiv pe senator Gerald Ortiz, s-a prăbuşit la câteva minute după ce a decolat de pe aeroportul internaţional Viru Viri din Santa Cruz (estul Boliviei), a declarat şeful Administraţiei pentru aviaţie civilă din ţară, Luis Coimbra.

Avionul, pilotat de tatăl senatorului, s-a prăbuşit după ce a încercat să facă o aterizare de urgenţă. S-a rupt în două şi a luat foc după ce a lovit solul.

Fiul senatorului, care se afla de asemenea la bord, a supravieţuit şi se află în spital.

Ortiz, în vârstă de 46 de ani, conducea Comisia pentru afaceri externe a Senatului bolivian.

Un alt avion, un Cessna 206 cu un singur motor, a dispărut de pe ecranele radarelor sâmbătă dimineaţă. S-a prăbuşit la 10 kilometri de oraşul Monteagudo (sudul ţării). Cele cinci persoane aflate la bord şi-au pierdut viaţa.

Cauzele celor două accidente urmează să fie stabilite.

Preşedintele bolivian Evo Morales a transmis condoleanţe familiilor victimelor.

Un alt accident aviatic s-a produs sâmbătă în Guatemala, unde un avion privat de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste o grădină zoologică de la marginea Guatemala City, au anunţat pompierii. Cele trei persoane aflate la bord - doi membri ai echipajului şi un pasager - şi-au pierdut viaţa.

Echipajul anunţase o problemă tehnică la scurt timp după decolarea de pe aeroportul La Aurora din capitala Guatemalei. Aeronava s-a prăbuşit în timp ce încerca să facă o aterizare de urgenţă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro