"În cadrul reuniunii de la Palatul Victoria, vor fi abordate teme de interes comun de pe agenda bilaterală, precum cooperarea economică şi cea sectorială, comunitatea românească din Italia şi tematici legate de Uniunea Europeană: aderarea României la spaţiul Schengen, politica agricolă comună, politica de coeziune, noua perspectivă financiară, securitatea energetică şi informaţională", a precizat Muntean.
Este preconizată şi o întrevedere a lui Silvio Berlusconi cu preşedintele Traian Băsescu, pe 31 mai.
Pe agenda vizitei la Bucureşti figurează şi o conferinţă de presă comună a celor doi şefi de guvern.