EXTERN: Australia și-ar putea retrage toate trupele din Afganistan, în 2012 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERN: Australia și-ar putea retrage toate trupele din Afganistan, în 2012

Retragerea trupelor australiene din Afganistan va începe în lunile următoare și s-a putea încheia până la sfârșitul anului, a declarat, marți, premierul Julia Gillard.

Ceea ce ar însemna că retragerea se va produce cu un an mai devreme decât plănuise inițial Guvernul de la Canberra.

"Vedem progrese solide în lupta împotriva insurgenței" talibane, a precizat Gillard, adăugând că strategia forțelor internaționale în Afganistan a dus la îmbunătățirea securității în ultimul an și jumătate.

Premierul a subliniat progresele înregistrate de trupele afgane, în special în provincia Uruzgan, sud, unde se află majoritatea soldaților australieni.

Trupele internaționale ar urma să se retragă din Afganistan până la sfârșitul lui 2014.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro