EXTERN: Autorul masacrului din Norvegia este responsabil penal, potrivit unei evaluări psihiatrice | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERN: Autorul masacrului din Norvegia este responsabil penal, potrivit unei evaluări psihiatrice

Autorul masacrului de anul trecut din Norvegia, Anders Behring Breivik, este responsabil penal şi poate fi judecat şi condamnat la închisoare, a conchis o contraexpertiză psihiatrică.

"Principala concluzie a experţilor este că Anders Behring Breivik nu era psihotic în momentul comiterii faptelor din 22 iulie 2011", se arată într-un comunicat al tribunalului din Oslo. "Ceea ce înseamnă că era responsabil penal în momentul crimelor", se adaugă în text.

Concluziile au contrazis o evaluare anterioară, din noiembrie.

A doua expertiză a fost aprobată de un tribunal în luna ianuarie, după criticile vizând evaluarea de anul trecut, care a conchis că Breivik suferă de schizofrenie paranoică.

Observatorii s-au întrebat dacă cineva care suferă de tulburări mintale grave ar fi putut plănui atacuri atât de minuţioase.

De altfel şi Breivik a calificat prima evaluare drept falsă, spunând că este stabil mintal. Într-o scrisoare transmisă tabloidului norvegian Verdans Gang a spus că trimiterea într-un centru psihiatric este o "soartă mai rea decât moartea".

În baza raportului iniţial, Breivik ar urma să fie plasat într-un centru psihiatric, nu în închisoare.

Dublul atac comis în 22 iulie în Norvegia s-a soldat cu 77 de morţi, dintre care 68 au fost împuşcaţi pe insula Utoya şi opt şi-au pierdut viaţa într-o explozie produsă în apropiere de sediul guvernului norvegian.

Poliţia l-a arestat pe Anders Breivik, în vârstă de 32 de ani, care şi-a recunoscut faptele, dar nu a pledat vinovat.

Extremistul a recunoscută că atacurile au fost îngrozitoare, dar a apreciat că sunt necesare pentru a campania sa de a apăra Europa de o invazie musulmană.

Procesul său va începe în 16 aprilie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro