EXTERN: Ciocniri între poliţie şi manifestanţi la Atena, după sinuciderea unui bătrân | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERN: Ciocniri între poliţie şi manifestanţi la Atena, după sinuciderea unui bătrân

Manifestanţii greci s-au ciocnit cu poliţia în capitala elenă Atenă, la câteva ore după ce un pensionar s-a împuşcat în faţa Parlamentului.

Bărbatul în vârstă de 77 de ani s-a sinucis miercuri dimineaţă, în piaţa Syntagma. Presa elenă a scris că bătrânul a lăsat un bilet sinucigaş în care a acuza guvernul că i-a redus prea mult pensia. "Guvernul a anihilat toate şansele pentru supravieţuirea mea, care se baza pe o pensie foarte demnă, pe care am plătit-o singur timp de 35 de ani, fără ajutor din partea statului", potrivit biletului.

"Şi, din moment ce vârsta mea înaintată nu îmi permite o cale de a reacţiona dinamic (...), nu văd altă soluţie decât să îmi pun capăt, în mod demn, vieţii, pentru a nu ajunge să caut prin gunoaie pentru a avea ce să mănânc", a adăugat el.

Bărbatul nu a fost identificat oficial, dar presa a scris că s-ar numi Dimitris Christoulas. El ar fi fost farmacist, căsătorit, care şi-ar fi vândut farmacia în 1994.

Flori au fost depuse în locul unde a murit, iar pe internet au fost transmise numeroase mesaje de condoleanţe.

Sute de manifestanţi s-au strâns miercuri seară în piaţa din faţa Parlamentului, scena multor proteste de amploare în ultimele luni. Manifestaţia a degenerat în violenţe, protestarii aruncând cu pietre şi sticle incendiare în forţele de ordine, care, în replică, au folosit gaze lacrimogene.

Premierul Lucas Papademos a dat publicităţii un comunicat în care a calificat decesul bătrânului drept "tragic". "În aceste ore dificile pentru societatea noastră, cu toţii - stat şi cetăţeni - trebuie să suţinem oamenii care sunt disperaţi", a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Pantelis Kapsis, a descris sinuciderea drept o "tragedie umană", dar a subliniat că nu sunt cunoscute "circumstanţele exacte".

Numărul cazurilor de depresie şi de sinucideri a crescut în Grecia, în condiţiile în care ţara a introdus măsuri dure de austeritate pentru a face faţă crizei datoriilor

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro