EXTERN: Fiul lui Murdoch a demisionat de la conducerea ziarelor deţinute de News Corp în Marea Britanie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERN: Fiul lui Murdoch a demisionat de la conducerea ziarelor deţinute de News Corp în Marea Britanie

James Murdoch, considerat moştenitorul imperiului media News Corporation al octogenarului său tată, Rupert, a demisionat din funcţia de director a două subsidiare ce editau ziarele deţinute de companie în Marea Britanie.

Este prima diminuare a responsabilităţilor tânărului Murdoch, pe care compania o face publică de la izbucnirea scandalului interceptărilor din Marea Britanie, o afacere ce a zguduit din temelii imperiul media şi a dus la închiderea tabloidului cu cel mai mare tiraj, News of the World.

Analiştii media, scrie New York Times, sunt de părere că gestul tânărului Murdoch ar putea prevesti o eventuală ieşire a companiei News Corporation de pe piaţa ziarelor britanice - cândva o afacere de bază a imperiului, devenită în prezent un segment tot mai marginal, în termeni financiari, în cadrul operaţiunilor la scară globală ale firmei.

Tânărul Murdoch, în vârstă de 38 de ani, nu va mai face parte din consiliile de administraţie de la News Group Newspapers, care editează The Sun, şi de la Times Newspapers, care publică The Times şi Sunday Times, a anunţat într-un comunicat News International, unitatea News Corporation care se ocupă de afacerile media din Marea Britanie ale magnatului austrialian.

Toate cele trei publicaţii se numără printre cele mai influente din ţară.

Comunicatul, dat publicităţii în reacţie la unele informaţii apărute în presa britanică, spune că Murdoch a demisionat din poziţiile deţinute în consiliile de administraţie încă din septembrie, dar a rămas director al Times Newspapers Holdings, compania înfiinţată de Rupert Murdoch când a cumpărat The Times, la începutul anilor '80, pentru a-şi onora promisiunea că va lăsa ziarului independenţă editorială. James Murdoch va rămâne, de asemenea, preşedinte al News International şi va păstra un post de conducere în News Corporation, cu baza la New York. Va continua, totodată, să fie preşedinte la BSkyB, cel mai mare operator de televiziune prin satelit din Marea Britanie şi una dintre cele mai profitabile afaceri ale grupului.

Imperiul Murdoch din Marea Britanie a fost afectat începând din această vară de scandalul News of the World, după ce s-a dovedit că cel mai de succes tabloid a interceptat ilegal, între 2001 şi 2009, mesageria vocală privată a aproape 6.000 de oameni, printre care se numără membri ai familiei regale, celebrităţi, sportivi, dar şi familii vulnerabile care au aveau copii răpiţi sau ucişi.

Urmare a acestor dezvăluiri, The News of the World a fost închis după 168 de ani de apariţie continuă, iar James Murdoch - care, spre deosebire de tatăl său, are o pasiune pentru televiziune, nu pentru print - a refuzat să excludă posibilitatea închiderii The Sun, cotidianul cu cel mai mare tiraj, dacă se va dovedi că a fost, la rândul său, implicat în interceptarea ilegală a telefoanelor.

Cel puţin 16 foşti angajaţi ai News International, inclusiv Rebekah Brooks, fostul director executiv, au fost arestaţi în urma investigaţiilor desfăşurate de poliţie în legătură cu acest scandal.

Poziţia lui James Murdoch în cele două consilii de administraţie din Marea Britanie a fost preluată de Tom Mockridge, noul director executiv de la News International, numit în această funcţie după demisia lui Rebekah Brooks.

James Murdoch a fost audiat alături de tatăl său, în iulie, de o comisie a Camerei Comunelor în legătură cu scandalul interceptărilor. Luna aceasta, James Murdoch a venit pentru a doua oară în faţa comisiei de cultură, media şi sport, fiind întrebat despre rolul său în scandal şi în special despre înţelegerea amiabilă în valoare de 1,3 milioane de dolari pe care a încheiat-o cu Gordon Taylor, una din victimele practicii interceptărilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro