EXTERN: Obama decide să nu dea publicităţii fotografiile cu ben Laden din motive de securitate naţională | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERN: Obama decide să nu dea publicităţii fotografiile cu ben Laden din motive de securitate naţională

Preşedintele Barack Obama a decis să nu dea publicităţii fotografiile cu trupul neînsufleţit al lui Osama ben Laden, în ciuda presiunilor venite din partea unor congresmeni şi a nemulţumirii din rândurile consilierilor săi apropiaţi, invocând motive de securitate naţională, a anunţat Casa Albă.

"Nu este în interesul securităţii noastre naţionale (...) să permitem ca aceste imagini să devină nişte embleme care să reunească opinii împotriva Statelor Unite", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney. "Nu avem nevoie să publicăm acele fotografii pentru a stabili că Osama ben Laden a fost ucis", a adăugat oficialul.

Pentru a explica şi mai bine alegerea controversată a preşedintelui, Carney a dat citire transcriptului unui interviu pe care Obama l-a acordat miercuri după-amiază pentru emisiunea "60 minutes" de la CBS, ce va fi difuzată duminică: "Nu ne reprezintă aceasta. Nu ne fălim cu astfel de chestii ca şi cum ar fi nişte trofee. Lucrul care contează este că este vorba despre o persoană care merită ceea ce a primit...Nu trebuie să dăm cu mingea de pământ de bucurie", a declarat Obama la CBS News.

Decizia preşedintelui pune capăt dezbaterii privind oportunitatea publicării imaginilor, care a cuprins nu numai opinia publică, ci şi Congresul şi Casa Albă.

Un oficial democrat cu rang înalt, apropiat Casei Albe, a declarat pentru CNN că preşedintele în niciun moment nu a fost în favoarea publicării fotografiilor, chiar dacă şeful CIA, Leon Panetta, a declarat că publicarea lor este iminentă.

Carney a precizat că Obama şi-a consultat Cabinetul şi oficialii în domeniul securităţii înainte de a-şi face cunoscută decizia, miercuri dimineaţă. Majoritatea celor pe care i-a consultat se pronunţau împotriva publicării fotografiilor, inclusiv şeful Pentagonului, Robert Gates, şi şefa diplomaţiei, Hillary Clinton.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro