EXTERN: Patru jurnalişti ai New York Times, inclusiv un laureat al premiului Pulitzer, dispăruţi în Libia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERN: Patru jurnalişti ai New York Times, inclusiv un laureat al premiului Pulitzer, dispăruţi în Libia

Patru jurnalişti ai New York Times, inclusiv un laureat al premiului Pulitzer, sunt daţi dispăruţi în Libia, a anunţat miercuri cotidianul.

Editorii, citaţi de CNN, au spus că au discutat ultima dată cu jurnaliştii marţi dimineaţă şi că au primit informaţii că aceştia au fost luaţi de forţele guvernamentale libiene, în timp ce se aflau în oraşul port Ajdabiya.

Însă informaţiile nu au putut fi confirmate.

"Am discutat cu oficiali din Guvernul libian de la Tripoli şi ne-au spus că încearcă să afle unde se află jurnaliştii noştri", a declarat directorul editorial Bill Keller. "Suntem recunoscători guvernului libian pentru asigurările oferite că, dacă jurnaliştii noştri sunt capturaţi, vor fi eliberaţi imediat şi fără a fi răniţi", a adăugat el.

Miercuri, la Ajdabiya au avut loc lupte între trupele guvernamentale şi rebeli.

Potrivit New York Times, cei patru jurnalişti dispăruţi sunt Shadid, şeful biroului de la Beirut şi laureat de două ori al premiului Pulitzer, Stephen Farrell, reporter răpit de talibani şi salvat de echipele britanice de comando în 2009, precum şi Tyler Hicks şi Addario, fotografi care s-au ocupat de Orientul Mijlociu şi Africa.

"Familiile şi colegii lor de la The Times aşteaptă cu nerăbdare informaţii despre situaţia lor şi se roagă să fie în siguranţă", a spus Keller.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro