EXTERN: Soţia lui Hosni Mubarak a suferit un atac de cord | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERN: Soţia lui Hosni Mubarak a suferit un atac de cord

Suzanne Mubarak, soţia fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, a suferit vineri un atac de cord, după ce a fost interogată în cadrul anchetei privitoare la fapte de corupţie reproşate familiei sale, a declarat managerul spitalului din Sharm el-Sheikh, transmite CNN.

Managerul Mohamed Fatah Allah a spus că Suzanne Mubarak, în vârstă de 70 de ani, a fost internată la terapie intensivă.

Incidentul a intervenit la scurt timp după ce pe numele lui Suzanne Mubarak a fost emis un ordin de arestare preventivă pentru 15 zile. Decizia arestării a fost motivată de suspiciunea "obţinerii de avere ilicită prin intermediul poziţiei politice şi a autorităţii soţului ei".

Fosta primă doamnă a fost întrebată despre originea celor 20 de milioane de lire egiptene (3,4 milioane de dolari) depuse pe numele ei într-un cont al unei bănci locale.

O echipă de anchetatori de la Autoritatea pentru Investigarea Averilor Ilicite, o unitate ce ţine de Ministerul de Justiţie, l-a interogat joi şi pe fostul preşedinte, în acelaşi spital, timp de trei ore, dorind să afle cum s-a folosit de poziţia sa politică de preşedinte pentru a acumula ilicit avere. Hosni Mubarak a fost chestionat inclusiv despre casa de lux a familiei din Sharm el-Sheikh.

Luna trecută, fostul preşedinte ar fi suferit un atac de cord în timp ce era interogat pentru acuzaţii de corupţie. Ulterior însă, s-a spus că Mubarak ar fi avut doar nişte palpitaţii şi a putut merge, cu ajutor, astfel încât s-a considerat că este într-o condiţie suficient de bună pentru a fi anchetat în continuare.

Familia Mubarak are la banca Al Ahly din Egipt conturi în valoare totală de 147 de milioane de dolari.

Suzanne Mubarak a fost tratată cu succes de leucemie în urmă cu zece ani, dar până la revoluţia ce l-a îndepărtat pe soţul ei de la putere era foarte sănătoasă şi activă, potrivit fostei sale purtătoare de cuvânt.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro