EXTERN. Varianta rusească: experți militari susţin că aeronava Boeing 777 a fost doborâtă de un avion ucrainean și trebuia să cadă în Rusia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERN. Varianta rusească: experți militari susţin că aeronava Boeing 777 a fost doborâtă de un avion ucrainean și trebuia să cadă în Rusia

Aeronava Boeing 777 a companiei Malaysia Airlines a fost doborâtă de un avion de luptă ucrainean Su-25 și trebuia să cadă pe teritoriul Rusiei. Americanii știu despre aceasta, dar păstrează tăcerea, au declarat miercuri seara experți militari ruși într-o emisiune la televiziunea publică rusă Pervîi Kanal, relatează Agerpres.
Avionul Suhoi-25 a putut să se ridice pentru o perioadă scurtă de timp la o înălțime de 10.000 de metri, altitudinea la care zbura aeronava Boeing 777 la 17 iulie, cu sprijinul Centrului de control al zborurilor din Dnepropetrovsk, a declarat generalul de armată Vladimir Mihailov, fostul comandant-șef al forțelor aeriene militare ale Rusiei între 2002 și 2007.
Mai mult, potrivit acestuia, „organizatorii acestui act terorist îngrozitor se așteptau ca avionul de linie malaezian să cadă pe teritoriul rus". El susține că avionul Boeing 777 nu a fost doborât cu o rachetă sol-aer Buk, ci de un avion de vânătoare ucrainean. În favoarea acestei versiuni, el a invocat caracterul resturilor aeronavei. Dacă avionul ar fi fost doborât de un sistem de rachete sol-aer Buk, ar fi rezultat o explozie instantanee și, prin urmare, ar fi fost mai multe fragmente, susține generalul Mihailov.
Întrebat dacă americanii ar fi putut înregistra eventuala lansare a unei rachete Buk, fostul comandant șef al forțelor aeriene ruse a răspuns: „Probabil au văzut!".
O opinie similară a fost exprimată și de către redactorul-șef al revistei „Apărarea Națională", Igor Korotcenko. „Americanii știu adevărul. Estul Ucrainei este monitorizat 24 de ore din 24 de un grup de sateliți americani, la diferite altitudini, în funcție de modalitățile de culegere a datelor. De ce nu pun pe masă aceste informații? Pentru un motiv foarte simplu - știu cine este adevăratul vinovat: armata ucraineană", a declarat Korotcenko, un apropiat al Kremlinului.
Recunoașterea acestui fapt ar însemna căderea lui Petro Poroșenko și „anularea" tuturor eforturilor și a miliardelor de dolari care au fost investite în proiectul ucrainean pentru reformatarea spațiului politic din Ucraina. În acest sens, expertul citat de ITAR-TASS susține că a sesizat „o schimbare de tonalitate din partea serviciilor secrete americane", care, în opinia sa, nu ar mai acuza direct Rusia, ci ar vorbi doar despre o responsabilitate politică în afacerea avionului de linie malaezian.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro