EXTERNE: ACORD MILITAR Cipru-Rusia: Navele ruseşti de război primesc acces în porturile acestui stat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: ACORD MILITAR Cipru-Rusia: Navele ruseşti de război primesc acces în porturile acestui stat

Ciprul a semnat miercuri un acord militar cu Rusia prin care navele ruseşti de război primesc acces în porturile acestui stat membru al Uniunii Europene (UE) ce găzduieşte deja baze militare britanice, în contextul celei mai grave crize dintre Occident şi Moscova de la Războiul Rece, relatează AP.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri, în urma unei întâlniri cu preşedintele cipriot Nicos Anastasiades că acordul priveşte în principal navele din cadrul Marinei ruse implicate în operaţiuni internaţionale de luptă împotriva terorismului şi pirateriei. Cooperarea militară dintre Rusia şi Cipru nu este îndreptată împotriva vreunui terţ, a adăugat el.

"Legăturile noastre de prietenie nu sunt îndreptate împotriva nimănui", a subliniat Putin.

"Nu cred că ar trebui să provoace îngrijorări undeva. Rusia a obţinut permisiunea ca navele Marinei sale să folosească porturile din întreaga lume pentru a se realimenta şi a fi supuse unor operaţiuni de mentenanţă, acorduri care permit Moscovei să-şi extindă prezenţa militară la nivel global", a adăugat el.

Nave ruseşti au efectuat deja escale la Limassol.

Potrivit Cyprus Mail, Moscova şi Nicosia au semnat opt acorduri bilaterale şi două memorandumuri - unul cu Banca centrală a Rusiei şi unul în domeniul investiţiilor.

Anastasiades, aflat într-o vizită oficială în capitala rusă, a subliniat că Nicosia susţine un dialog constructiv cu Rusia şi insistat asupra hotărârii Guvernului de a acţiona în vederea "restaurării cooperării strategice" dintre Moscova şi Bruxelles.

La rândul său, Putin a reiterat angajamentul Rusiei faţă de soluţionarea "cuprinzătoare şi justă" a conflictului dintre ciprioţii greci şi ciprioţii turci în conformitate cu rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro