EXTERNE: François Hollande a anunţat că se va întâlni la 6 iunie cu Vladimir Putin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: François Hollande a anunţat că se va întâlni la 6 iunie cu Vladimir Putin

Preşedintele francez, François Hollande, a anunţat, marţi, că se va întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, la 6 iunie, cu ocazia ceremoniilor de comemorare a debarcării aliaţilor în Normandia.

"L-am invitat pe Putin pentru 6 iunie" şi "vom avea discuţii", în special pe tema crizei ucrainene, a declarat Hollande, la încheierea unui summit european desfăşurat la Bruxelles.

El a apreciat că şeful statului rus trebuie "să-l recunoască" pe noul preşedinte ucrainean, Petro Poroşenko, ales duminică, "şi să facă astfel încât să aibă loc o dezescaldare" a situaţiei din Ucraina.

La 24 mai, Putin s-a declarat pregătit să aibă întrevederi cu Hollande pentru a "discuta probleme legate de relaţiile bilaterale" şi "agenda internaţională".

Prezenţa lui Putin la ceremoniile din 6 iunie în Normandia (vestul Franţei) a fost confirmată la începutul lunii. Parisul a anunţat că îşi menţine invitaţia în pofida escaladării tensiunii între Rusia şi ţări din Occident.

Ceremoniile din Normandia vor avea loc a doua zi după desfăşurarea summitului G7 de la Bruxelles, organizat după decizia occidentalilor de a anula G8 de la Soci şi de a suspenda Moscova din acest grup din cauza alipirii Crimeei la Rusia.

Casa Albă a anunţat că nu intenţionează să organizeze vreo întâlnire între preşedintele Barack Obama şi Vladimir Putin.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro