EXTERNE: Hague: Marea Britanie suspendă orice cooperare militară cu Rusia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Hague: Marea Britanie suspendă orice cooperare militară cu Rusia

Londra a decis să suspende orice cooperare militară cu Rusia, inclusiv în privinţa licenţelor de export în curs, a anunţat marţi ministrul britanic de Externe William Hague, ca reacţie la anexarea Crimeei.

"Am suspendat orice cooperare militară", a declarat şeful diplomaţiei în faţa deputaţilor, precizând că această decizie se aplică licenţelor de export, "creării unui acord de cooperare militaro-tehnică", unui exerciţiu naval prevăzut anul acesta în comun cu Franţa şi Statele Unite şi schimbului de vizite la nivel de oficiali de rang înalt.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro