EXTERNE: Incendiu pe un feribot italian în largul Greciei. Cele 478 de persoane la bord sunt evacuate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Incendiu pe un feribot italian în largul Greciei. Cele 478 de persoane la bord sunt evacuate

O operaţiune de salvare era în curs în largul Greciei duminică dimineaţa, în pofida unor rafale de vânt violente, în vederea evacuării celor 478 de persoane de la bordul unui feribot italian, pe care a izbucnit un incendiu, au anunţat autorităţile greceşti, relatează AFP.

Printre aceşti pasageri se află 268 de greci, potrivit Ministerului Mării. Potrivit autorităţilor portuare elene, echipajul este alcătuit din 22 de italieni şi 34 de greci.

Nicio victimă nu a fost anunţată până la ora 8.15 GMT (10.15, ora României), iar operaţiunile de salvare se desfăşurau în condiţii "deosebit de dificile şi complicate", cu rafale de vânt cu puterea de 10 pe scala Beaufort, care are 12 trepte, ploaie torenţială şi grindină, potrivit ministerului.

Nava italiană "Europa" se îndrepta, la aceeaşi oră, către locul unde se desfăşoară operaţiunile de salvare, a adăugat ministerul grec.

Mai multe nave care au răspuns semnalului de ajutor emis de feribotul "Norman Atlantic" se aflau în jurul ambarcaţiunii, iar către ora 7.55 GMT (9.55, ora României) 55 de persoane au putut să fie transferate către altă navă, în timp ce alte 150 de persoane se aflau la bordul unei ambarcaţiuni de salvare.

Incendiul se pare că a izbucnit pe puntea pentru maşini, pe care se aflau aproximativ 200 de vehicule. Însă căldura a cuprins rapid întreaga navă.

"Tălpile de la încălţăminte începeau să ni se topească, în cabina de recepţie", a declarat pentru televiziunea greacă Mega unul dintre pasagerii deja transferaţi către altă navă.

"Norman Atlantic", care navighează sub pavilion italian, este operată de către compania greacă Anek, ce nu a putut să fie contactată duminică dimineaţa. Ea a plecat din portul grec Patras duminică dimineaţa, la ora locală 5.30 (5.30, ora României), către portul italian Ancona, şi a emis un semnal de ajutor în timp ce se afla la 33 de mile maritime (aproximativ 61 de kilometri) de insuliţa greacă Othonoi, situată la mai puţin de 100 de kilometri de coastele italiene.

Ministrul grec al Apărării Nikos Dendias a declarat pentru un post de televiziune că a solicitat ajutorul Italiei şi că italienii au preluat conducerea operaţiunii în curs.

Marina italiană a anunţat către ora 7.00 GMT (9.00, ora României), într-un mesaj postat pe contul de Twitter, că un elicopter a pornit de la baza Grottaglie, din sud-estul Italiei, iar o jumătate de oră mai târziu alte două elicoptere se pregăteau să decoleze de la Catania, în Sicilia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro