EXTERNE: SUA şi NATO au monitorizat numeroase avioane militare trimise de Rusia la Marea Baltică în weekend | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: SUA şi NATO au monitorizat numeroase avioane militare trimise de Rusia la Marea Baltică în weekend

Rusia a trimis un număr "semnificativ" de avioane militare în regiunea Mării Baltice sâmbătă şi duminică, o acţiune monitorizată îndeaproape de către serviciile de informaţii ale Statelor Unite şi NATO, a declarat un oficial american pentru CNN.

Aproximaiv 12 avioane militare ruseşti, inclusiv bombardiere şi avioane de alimentare cu carburant în zbor, au decolat sâmbătă din enclava rusă Kaliningrad către Marea Baltică. Avioane militare NATO, dar şi suedeze şi finlandeze au monitorizat zborurile efectuate de către ruşi, a declarat oficialul citat de CNN.

Ruşii au trimis şi duminică aproximativ 12 avioane militare pe aceeaşi rută.

Oficialul american a notat că au mai fost efectuate asemenea zboruri importante în trecut, dar nu atât de numeroase într-o perioadă de doar două zile.

Statele Unite şi NATO continuă să evalueze care a fost mesajul pe care Moscova a intenţionat să-l trimită, însă, până la urmă este "un spectacol de forţă dat de (preşedintele rus Vladimir) Putin", a declarat oficialul american.

"Aceasta a fost o incursiune de amploare", a declarat colonelul Steven Warren, un purtător de cuvânt al Pentagonului.

Avioanele ruseşti au rămas în spaţiul aerian internaţional, dar au pătruns într-o zonă de identificare la un moment dat.

Sâmbătă, înainte de a doua rundă de zboruri, contraamiralul John Kirby, secretarul de presă al Pentagonului, a catalogat, citat într-un comunicat, zborurile de sâmbătă ca "semnificative".

Kirby a spus că zborurile de sâmbătă sunt mai numeroase decât cele efectuate anterior, fără să le catalogheze "ameninţătoare". "Survolările nu ajută cu nimic la diminuarea tensiunilor (cu Rusia în criza din Ucraina). Sunt mai numeroase decât ceea ce am văzut anterior, dar nu declanşează alarma la NATO", a spus Kirby.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro