EXTERNE: Teheranul a respins îndemnul lui Barack Obama privind îngheţarea programului nuclear iranian | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Teheranul a respins îndemnul lui Barack Obama privind îngheţarea programului nuclear iranian

Iranul a respins marţi îndemnul preşedintelui american Barack Obama privind îngheţarea programului nuclear iranian pentru o perioadă de cel puţin zece ani, relatează BBC News Online.

Potrivit ministrului iranian de Externe Javad Zarif, solicitările Washingtonului sunt "inadmisibile şi ilogice".

De asemenea, şeful diplomaţiei iraniene a subliniat că preşedintele american s-a exprimat într-o manieră "inacceptabilă şi ameninţătoare".

Într-un interviu acordat pentru Reuters, Barack Obama a îndemnat luni Iranul să se angajeze să-şi blocheze pentru o perioadă de cel puţin zece ani activitatea nucleară prin acordul negociat în prezent, apreciind totuşi că şansele sunt potrivnice semnării unui document final.

Negocierile dintre marile puteri şi Teheran în vederea restricţionării capabilităţilor nucleare iraniene în schimbul unei anulări a sancţiunilor impuse de către occidentali au atins o etapă critică, înainte de termenul-limită prevăzut la sfârşitul lui martie pentru ajungerea la un cadru în baza căruia să fie încheiat acordul final până la 30 iunie.

Îndemnul lui Obama cu privire la perioada suspendării activităţilor nucleare-cheie reprezintă unul dintre cele mai puternice semnale date de administraţia americană până acum cu privire la o linie roşie în vederea ajungerii la o înţelegere.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro