Fără precedent - Şeful bancherilor ridică tonul: Să nu vă întrebaţi de ce băncile nu mai acordă credite sau cresc costurile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fără precedent - Şeful bancherilor ridică tonul: Să nu vă întrebaţi de ce băncile nu mai acordă credite sau cresc costurile

Legea dării în plată, care se rediscută acum în Parlament, este foarte criticată de bănci şi BNR. Sergiu Oprescu, preşedintele Asociaţiei României a Băncilor (ARB), un bancher extrem de ponderat, a ieşit ieri într-o declaraţie fără pre­cedent avertizând că urmează înăspri­rea condiţiilor de creditare şi majorarea costurilor odată cu aproba­rea legii privind darea în plată, iar cei care vor dori să ia credite în viitor trebuie să ştie ce a generat această situaţie.

El a recunoscut pierderea de către bănci a „bătăliei populisto-mediatice" privind legea dării în plată, informează Ziarul Financiar.

„Noi credem că bătălia mediatică, populistă este cumva pierdută de bănci. Nu cred că am reuşit să comunicăm foarte bine pe acest subiect. Este o vină pe care trebuie să ne-o asumăm. Cred că am picat într-o formă de lipsă de credibilitate şi de aceea mesajul nostru nu a penetrat. Ce mai putem face? Să ne facem datoria şi să avertizăm în legătură cu posibilul impact viitor. Noi ştim că majoritatea tăcută se va trezi şi va întreba: de ce nu am acces la credit, de ce cresc ratele la credite? Momentul acela nu aş vrea să ni-l asumăm tot noi, băncile. Este momentul generat de această dezbatere şi de lipsa de pro­por­ţio­nalitate între vocea noastră şi cre­dibilitatea vocii noastre, şi vocea cealaltă", a declarat el.

Proiectul de lege privind darea în plată a imobilelor a stârnit numeroase con­troverse alimentând nervozitatea ban­cherilor, care nu mai reuşesc să gă­seas­că punţi comune cu parla­men­tarii, care în mod uzual i-au susţinut având în vedere că mulţi au luat credite de la bănci.

Bancherii au avertizat că vor ma­jo­ra avansul la creditele ipotecare dacă va fi aprobată legea privind darea în plată a imobilelor, însă deja trei bănci - Raiffeisen, Bancpost şi Banca Ro­mânească - nu au mai avut răbdare şi au decis să facă deja această mişcare în toiul dezbaterilor din Parlament pri­vind darea în plată.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a criticat recent „vocea stinsă" a ARB şi a arătat că există confuzie foarte mare în rândul societăţii în privinţa legii dării în plată.

Legea dării în plată a fost aprobată în unanimitate de Senat pentru cre­di­tele cu garanţie imobiliară mai mici de 150.000 de euro şi va fi discutată săptă­mâ­na viitoare în Camera Deputaţilor, care va avea ultimul cuvânt de spus în ceea ce priveşte proiectul de act normativ.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro