Falimentul vine peste "Phoenix" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Falimentul vine peste "Phoenix"

SC "Phoenix" SRL, perla din grupul firmelor apartinind actualului senator PNL-ist Constantin Sever Cibu a intrat in insolventa din cauza lipsei de lichiditati. Cu alte cuvinte, societatea nu are la acest moment bani sa plateasca datorii scadente sau care se apropie de scadenta. Interesant este ca solicitarea de deschidere a acestei proceduri, care de altfel este premergatoare falimentului, a venit chiar din partea debitorului, adica a SC "Phoenix". Explicatia unui astfel de gest vine din continutul legii care reglementeaza procedura de insolventa si este relativ simpla: pe perioada derularii procedurii, daca aplica un plan de reorganizare acceptat de creditori, orice actiune de executare silita din partea celor care au de recuperat bani de la SC "Phoenix" este suspendata. Practic, societatea este intr-un fel protejata. Asta nu inseamna ca scapa definitiv de executare, intrucit pericolul falimentului este unul cit se poate de real in cazul in care respectivul plan de reorganizare nu duce la indestularea creditorilor care acum ii bat insistent la usa. Stadiul financiar actual al firmei este cit se poate de ciudat, deoarece Constantin Sever Cibu doar ce a incheiat un mandat de 4 ani ca primar al municipiului, iar din experienta de pina acum, in general, firmelor in care alesii locali au interese le-a mers foarte bine. Nu este mai putin adevarat ca fostul primar a iesit dintr-o campanie electorala foarte costisitoare, cu atit mai mult cu cit tinta a fost un fotoliu de senator. Spre norocul lui, a ajuns sa-si vada visul cu ochii: este senator de Braila. Ramine de vazut cum va reusi sa stea deoparte in aceasta perioada de criza prin care trece firma sa, intrucit pozitia de administrator la o firma este in incompatibilitate cu cea de parlamentar.

"Fara un plan de reorganizare nu exista procedura de insolventa"

In conformitate cu Legea nr. 85/2006, insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta
fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci cind debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori. De asemenea, este considerata a fi iminenta atunci cind se dovedeste ca nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei.
In cazul de fata, cererea de deschidere a procedurii de insolventa a fost inregistrata la Tribunalul Braila la jumatatea lunii noiembrie si a venit din partea debitorului, adica a SC "Phoenix" SRL. Prin respectiva solicitare compania recunoaste situatia de criza in care se afla si solicita aplicarea unui plan de reorganizare. Mai mult, debitorul vrea sa continue activitatea de productie pe perioada procedurii de insolventa pentru a genera fonduri menite sa duca la iesirea din criza cu care se confrunta. Asa cum a stabilit judecatorul sindic care se ocupa de acest caz, administrator judiciar a fost numita firma "Sierra Quadrant", care are la activ lichidarea fostului combinat chimic "Dunacor" sau a SC "Insula Mare a Brailei" ori SC "Vinalcool". "Decizia unui debitor de a deschide procedura de insolventa poate fi privita si ca o masura de protejare a afacerii, a patrimoniului, mai ales in cazul de fata, in care firma are de recuperat creante certe, lichide si exigibile foarte mari ca valori, in masura sa acopere in mare parte pretentiile creditorilor. Asa cum prevede legea, fara un plan de reorganizare nu exista procedura de insolventa. Planul va fi propus creditorilor inscrisi la masa credala si trebuie sa raspunda unor anumite criterii prevazute de legiuitor. Ca debitor, este acum protejat de executarea fortata si vinzarea bunurilor sale, dar ce vreau sa subliniez este faptul ca intrarea in procedura de insolventa duce ori la depunerea unui plan de reorganizare ori la faliment. Ca administrator judiciar vom notifica toti creditorii din contabilitatea firmei, urmind sa intocmim un tabel definitiv al creantelor impotriva averii debitorului. Dupa aceasta etapa se trece la definitivarea planului de reorganizare pe care firma s-a angajat sa-l faca, iar noi o vom asista si urmari la punerea lui in aplicare. Decizia finala in ceea ce priveste aplicarea viitorului plan de reorganizare apartine creditorilor, care il vor dezbate si vota intr-o adunare generala a creditorilor", a explicat Odiviu Neacsu, din partea administratorului judiciar "Sierra Quadrant", adaugind ca impasul in care se afla "Phoenix" a fost creat de lipsa de lichiditati, problema cu care foarte multe firme se confrunta in aceasta perioada de criza.

In 2007, "Phoenix" a avut profit de 107 lei!

Potrivit legislatiei in domeniu, planul de reorganizare pe care SC "Phoenix" s-a angajat sa-l faca va trebui sa indice perspectivele de redresare in raport cu posibilitatile si specificul activitatii, cu mijloacele financiare disponibile si cu cererea pietei fata de oferta debitorului. Acest plan va cuprinde in mod obligatoriu programul de plata a creantelor. In urma confirmarii planului, debitorul isi conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar pina cind judecatorul sindic va dispune, motivat, fie incheierea procedurii insolventei si luarea tuturor masurilor pentru reinsertia debitorului in activitatea comerciala, fie incetarea reorganizarii si trecerea la faliment. Trebuie mentionat ca toate actiunile introduse de administratorul judiciar, inclusiv pentru recuperarea creantelor, sint scutite de taxe de timbru. Contactat telefonic asociatul principal al SC "Phoenix", Constantin Cibu, a explicat ca nu are ce comentariu sa faca legat de acest subiect, intrucit nu s-a mai ocupat de mai multi ani de aceasta afacere, pe care a lasat-o pe mina fiului sau Cristian, cu care este asociat in "Phoenix". Am incercat ieri sa obtinem punctul de vedere al lui Cristian, insa acesta nu a raspuns la numarul de telefon indicat de tatal sau.
Important de precizat este ca anul trecut, SC "Phoenix", care activeaza in domeniul constructiilor metalice, raportase ca avea datorii totale de 17,77 milioane lei comparativ cu 5,11 milioane lei creante de recuperat. Societatea a realizat in 2007, cu un numar mediu de 219 salariati, o cifra de afaceri de 19,45 milioane lei, insa rezultatul final a fost un profit infim, de doar 107 lei.
Potrivit datelor prezentate de Oficiul National al Registrului Comertului, la SC "Phoenix" SRL apar asociati Constantin Sever Cibu (cu 56%) impreuna cu fiul sau Cristian Cibu (44%) care este, de altfel, si administratorul companiei. Fostul primar si actual parlamentar mai apare asociat si la SC "Phoenix Consulting", societate ce este in dizolvare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro