FC Panciu a câştigat cu 6-3 returul cu Victoria Traian | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

FC Panciu a câştigat cu 6-3 returul cu Victoria Traian

Meciul retur de la Panciu dintre campioanele judeţelor Vrancea şi Brăila nu a mai fost unul tipic de calificare, ci unul deschis, cu faze spectaculoase şi cu multe goluri. Gazdele au condus cu 4-0 în minutul 40, dar zece minute mai târziu, Victoria Traian s-a apropiat la un singur gol. Au urmat 30 de minute de joc pe contre şi alte 10 în care gazdele s-au detaşat în câştigătoare.

Victoria Traian a plecat la Panciu cu dorinţa de a face o partidă bună, însă Constandache et company au avut un start ceva mai ezitant de joc astfel că gazdele au dominat autoritar prima repriză iar la pauză conduceau cu 4-1, un rezultat care îi conferea echipei FC Panciu statutul de formaţie promovată în Liga a III-a. Ciornei a iniţiat o acţiune personală pe partea dreaptă, a centrat în careu iar Mădălin Predoiu a deschis scorul. Două minute mai târziu, Predoiu a şutat la colţul scurt iar FC Panciu şi-a mărit, la 2-0, avantajul pe tabela de marcaj. Gazdele au continuat să atace şi, în minutul 32, cel mai bun jucător de pe teren, Mădălin Predoiu, a centrat în faţa porţii şi, de la 10 metri, Florin Ciobotaru a reluat mingea în plasa porţii apărate de Constandache pentru 3-0.
După numai opt minute, Predoiu a rămas singur cu Constandache şi a dus scorul la 4-0 pentru FC Panciu şi partida părea jucată. Cu un minut înainte de finalul primului act, Martinescu a profitat de o bâlbâială a fundaşilor centrali ai gazdelor şi a marcat pentru Victoria Traian, stabilind astfel şi scorul primelor 45 de minute.
Oaspeţii au ieşit de la cabine hotărâţi să demonstreze că nu întâmplător au ajuns în această fază a competiţiei şi, la două minute de la reluare, au obţinut o lovitură liberă iar Paul Olmazu a reuşit să-l învingă pe portarul Lazăr. Pe contraatac, în minutul 50, echipa vizitatoare a reuşit să marcheze prin Alin Martinescu şi să se apropie la doar un gol de formaţia gazdă. Jumătate de oră s-a jucat pe contre şi ambele formaţii au irosit câteva ocazii bune de a marca. Zăgan s-a accidentat în minutul 79 şi a fost înlocuit cu Caţaros. Finalul partidei a aparţinut echipei gazdă. Bucur (min. 80) a şutat sub transversală şi a dus scorul la 5-3 iar în minutul 90, Predoiu a stabilit scorul final al meciului, 6-3, pentru FC Panciu, astfel că echipa judeţului Vrancea accede în Liga a III-a.

FC Panciu: Lazăr - Ciornei, Beşa, Voinea, Isac - F. Ciobotaru, Chivu, Cl. Mihai, Stoian - Covaci, Predoiu.
Au mai jucat: Bucur, Bodoc, P. Cioran, Dimitriu.
Victoria Traian: Constandache - Olmazu, Tureac, Zăgan, Harabagiu - Martinescu, Pârliţeanu, Baciu, Postolea - V. Durbacă, Ciocan. Au mai jucat: Caţaros, Leu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro