Fericirea care ne asteapta | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fericirea care ne asteapta

Si daca noi il vom vota pe Traian Basescu din nou ca presedinte al Romaniei, ei il vor suspenda din nou. Asa ne-au amenintat liderii camarilei politice care a decis ca romanii nu mai au dreptul sa se exprime asupra conducatorilor lor politici. Aroganti precum Silviu Brucan in ’90 la televiziunea nationala, Geoana, Iliescu, Voiculescu, Vadim et comp. ne-au clasificat drept "studid people”, pe noi toti, electoratul care i-a trimis in scaunele din parlament si ne-au ridicat dreptul de a ne alege presedintele.
O fac, vezi bine, din grija fata de tara. Imediat dupa suspendare premierul Popescu Tariceanu a iesit la rampa cu un mesaj impaciuitor si ne-a sigurat ca guvernul este stilpul tarii si ca ei vor avea grija de noi. tara e pe miini bune, ne-a asigurat primul ministru. Iara noi, cei cu ochii incetosati si mintile ratacite, nu avem decit sa il credem. in fond, domnul Tariceanu se pregateste sa devina conducatorul unic al tarii. Asta imediat dupa ce vom adopta si noi gloriosul model al republicii parlamentare italiene. Pentru ca in Romania noi ne alegem modelele dupa cum ni se nazare la un moment sau altul. Daca pina acum ne-am luptat cu dintii sa nu introducem republica parlamentara pentru ca trebuia sa mentinem un sistem in care Ion Iliescu sa se desfasoare in voie din pozitia de tatuc la natiunii, acum vrem un presedinte cu rol onorific si consultativ. (Sigur ca nu ne-am dori o monarhie cu un rege care sa aiba rol onorific si consultativ. Fereasca Bunul!). Cit despre stabilitatea politica a unui model parlamentar precum cel italian, in care guvernele se schimba precum sosetele, nu avem decit motive intemeiate sa o preferam instabilitatii de acum.
Dar daca premierul Tariceanu se doreste sef de stat si de guvern, atunci noi, electoratul, ce avem de facut? Nimic. Nu putem decit sa ne plecam, nu? Iar el isa va lua locul printre marii lideri ai Romaniei. Asta dupa ce va face rocada cu geniul carpatin care i-a lua locul lui Traian Basescu. Da, acelasi pe care presedintele Muntenegrului a refuzat sa il intilneasca la inceputul acestei saptamini cind si-a anulta vizita in Romania. Acelasi care a reusit sa restabileasca linistea si pacea la Cotroceni. "Consensul”! "Consensul” care poate ca va lipsise de cind fostul presedinte Ion Iliescu, marele impaciuitor la natiei, parasise palatul de linga Gradina Botanica.
Sintem, in fine, pe miini bune. I-am alungat pe toti cei care au incercat sa peticeasca stabilimentul rapanos al hangarului pe care il numim unii cu mindrie, altii cu jena, Romania si acum putem privi inainte catre viitorul luminos al tarii. Vajnicii nostri conducatori sint cu totii gata sa ne apere de rele, sa ne tina departe de primejdiile lumii dezlantuite de afara in care licitatiile se castiga pe cinstite, posturile se ocupa pe merit, munca este rasplatita cum se cuvine. Sigur ca noi va trebui sa le platim cum se cuvine. Primarului ii vom da ce i se cuvine lui: partea leului din afacerile locale. La fel si consilierei locale X, care se va muta din post de conducere in post de conducere, trecind pe la toate regiile din orasele si catunele tarii. Vom avea grija si de oamenii de afaceri. in fond, cum mai toti provin din fosta securitate ei stiu bine mersul lucrurilor. Au studiat pe vremuri in Franta, iar acum de curind in America pe burse bune de la guvern si vorbesc si limbi straine foarte bine. Ei stiu cum sa-i convinga pe oficialii Uniunii Europene ca totul merge ca pe roate in Romania si vom fi cei care se vor ocupa de primirea si distribuirea fondurilor de dezvoltare a infrastructurii, agriculturii si a celorlate domenii pentru care Uniunea ne va da cei 30 de miliarde de euro.
Asa ca noi, fericitul popor roman, nu vom avea decit sa deschidem gurile pentru a lasa sa ne curga in ele roadele capitalismului: coca-cola, hamburger-i de la McDonald’s (toate orasele tarii, precum si comunele mai rasarite vor avea cite un McDonald’s, deschis prin grija edilului local) si inghetata. In timp, eternul guvern Tariceanu (sau Geoana, in functie de anotimp) va schimba din nou Constitutia si va institui o rotatie periodica a prim-ministrilor pentru ca noi, cei mai rasfatati dintre locuitorii Europei, sa nu mai trebuiasca sa ne deplasam la urnele de vot. Din umbra, presedintele Iliescu (reales pe viata) ne va conduce cu un zimbet mare pe buze. Vom fi cu totii fericiti!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro