Mergi la conţinutul principal

Festivalul Istoric. Fără jandarmi nu se poate!

• în week-end, jandarmii brăileni au participat la evenimentul de amploare care a readus la viață pagini importante din trecutul poporului nostru

 

În perioada 12-14 septembrie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila a participat la Festivalul Istoric ”Vladislav I”, un eveniment de amploare care a readus la viață pagini importante din trecutul poporului nostru.
Alături de partenerii instituționali și de toți cei implicați în organizare, jandarmii brăileni au contribuit la buna desfășurare a manifestărilor culturale și au asigurat un climat de ordine și siguranță pentru participanți și vizitatori. ”De asemenea, standul Jandarmeriei Brăila a atras un număr foarte mare de vizitatori, care au avut ocazia să descopere aspecte din activitatea noastră și să interacționeze direct cu jandarmii. Atmosfera a fost una deosebită, încărcată de emoție și autenticitate, iar publicul a avut ocazia să descopere atât momente de reconstituire istorică, cât și activități educative și recreative. Mulțumim organizatorilor pentru invitație și pentru prilejul de a fi parte dintr-un eveniment care promovează tradiția, istoria și valorile comunității. De asemenea, mulțumim tuturor celor care au fost prezenți, pentru interesul și respectul arătat față de patrimoniul cultural și față de activitatea noastră”, arată reprezentanțoo Jnadarmeriei Brăila.
Jandarmeria Română rămâne mereu aproape de comunitate și se implică activ în viața acesteia, nu doar prin misiunile specifice de ordine publică, ci și prin sprijinirea inițiativelor care aduc oamenii împreună și pun în lumină identitatea noastră națională.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro