Film SF american, turnat la Salina Turda | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Film SF american, turnat la Salina Turda

Filmul american "Nameless" ("Fără nume"), regizat de Bryan Thurman şi Luis Esteban, este turnat în aceste zile la Salina Turda, în mina Rudolf, la o adâncime de 120 de metri, fiind un thriller psihologic care va apărea în cinematografe în 2015.
Bogdan Moncea, producător delegat al filmului din partea Castle Film România, a declarat, la Salina Turda, într-o conferinţă de presă, că filmările în România au început în 11 august la Sighişoara şi vor continua la Braşov şi Bucureşti.
"Am început filmările în România în 11 august, la Sighişoara, acum continuăm la Salina Turda, apoi vom merge în Braşov şi Bucureşti. S-a filmat înainte în Islanda şi Spania, câte o săptămână, iar în România vom filma cel mai mult, peste 40 de zile. Filmul este un proiect american independent, un thriller psihologic. Acţiunea filmului ne duce pe mai multe planuri temporale, în mai multe locuri de pe Pământ, iar personajul principal călătoreşte în aceste locuri, dar şi în timp. Va fi un film interesant, care se axează mai puţin pe efecte vizuale. Salina Turda nu este cunoscută, este o locaţie foarte interesantă şi neobişnuită, este un mare câştig pentru film", a spus Moncea.

Scenariul, special pentru Salina Turda

Potrivit acestuia, în Salina Turda se filmează mai multe scene în mina Rudolf, la o adâncime de 120 de metri, în care, într-un carnaval, joacă peste 130 de figuranţi, în roluri de acrobaţi şi cântăreţi.
"Regizorul şi scenaristul Bryan Thurman a scris aceste secvenţe special pentru Salina Turda, a ales locaţia în urmă cu un an", a spus Moncea.
La rândul său, Blaine Courrier, producătorul american al filmului, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că pelicula va intra într-un circuit al festivalurilor după care va fi proiectat în cinematografele din SUA.
"Am ales o locaţie spectaculoasă pentru film, este o ocazie incredibilă să filmăm la Salina Turda. Este primul film artistic care se toarnă în Salina Turda şi ne bucurăm să putem să o împărtăşim lumii", a subliniat Courrier, care a evitat să spună care este bugetul filmului.

Logistica impresionantă

Directorul Salinei Turda, Vasile Tot, a declarat şi el, în conferinţa de presă, că este o provocare filmarea unui film artistic în mina Rudolf, deoarece acest lucru implică o logistică impresionantă.
"Au un staff de 150 de persoane. Ne bucurăm că au ales Salina pentru acest film, primul nostru scop fiind promovarea Salinei Turda", a afirmat Tot.
Filmul are doi regizori, Bryan Thurman şi Luis Esteban, primul fiind şi scenaristul peliculei.
Rolul principal îi aparţine actorului britanic David Frampton, care a jucat în filmul "Ultimele zile ale iernii", lansat în acest an, iar din distribuţie mai fac parte Aida Folch, Conan Stevens, care a mai jucat în serialele "Urzeala tronurilor", "Spartacus" şi în filmul "Hobbit-ul" şi care joacă în "Nameless" rolul unui luptător dac, şi John Rhys Davis, care a jucat în pelicule precum "Indiana Jones" şi "Stăpânul inelelor".
Filmul "Nameless" va apărea în cinematografe în anul 2015.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro