Finantele scot la mezat terenurile "Braicar" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Finantele scot la mezat terenurile "Braicar"

Pentru ca nu mai exista nici o alta sansa de a-si plati datoriile catre bugetul de stat, societatea de transport persoane in comun a municipalitatii, SC "Braicar" SA, se vede nevoita sa scoata la mezat unul sau doua dintre terenurile pe care le detine. Primarul Constantin Cibu a explicat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca a discutat cu ministrul Finantelor, Varujan Vosganian, pe tema asta, iar acesta i-a confirmat temerea ca statul nu va mai putea aloca bani pentru plata datoriei societatii brailene si ca autoritatile brailene trebuie sa faca in vreun fel si sa achite cele 75 de miliarde de lei vechi restante. In acest sens, primarul a declarat ca "Braicar" ar avea doua terenuri valoroase, pe care Directia Finantelor Publice ar putea sa le scoata la vinzare si care mai apoi ar urma sa fie date in plata Primariei. Cu alte cuvinte, terenurile vor fi cumparate tot de municipalitate, care stinge, indirect, datoria "Braicar" catre Finante.
"Nu exista alta solutie pentru plata datoriei. Directia Finantelor publice va pune sechestru pe unul dintre cele doua terenuri ale “Braicar”, cel de la depou sau cel de pe Rimnicu Sarat, despre care noi zicem ca valoreaza 100 de miliarde, urmind ca ulterior terenul sa fie dat in plata Primariei. “Braicarul” nu prea le mai foloseste si pina la urma asta e situatia. Chiar daca platesc cite 10 miliarde pe an, tot nu ajung sa plateasca vreodata datoria, ci doar penalitatile. Datoria e veche, din 2000, s-a platit din ea, dar nu suficient pentru ca mereu sint penalitati", a precizat edilul sef. Cibu a mai adaugat ca respectiva datorie a fost facuta pe timpul primarului Lungu, in urma unei greseli a acestuia si ca de atunci autoritatile se chinuie sa acopere aceasta gaura neagra care inghite banii societatii: "Braicar a ajuns la suma asta pentru ca nu si-a platit datoriile catre stat. Au avut initial 40 de miliarde, la care s-au adaugat penalizari si penalizari la penalizari. Mai avea, ce-i drept, si Primaria o datorie la ei, dar aceea a fost achitata. Totul a pornit de la o hotarire aberanta de Guvern, prin care se asigura jumatate din bugetul societatii, din bugetul de stat. La un moment dat, hotarirea respectiva a cazut, dar Lungu a uitat sa scoata hotarirea de CLM prin care se confirma asta. Nici cei de la “Braicar” nu au zis nimic, si au sarit ca lor trebuia sa li se dea bani. Si nu li s-au dat. Iar Primaria, in loc sa se judece cu ei, a inceput sa le dea bani. Si acum sintem in situatia asta".
Contactat de reporterii "Obiectiv", directorul general al "Braicar", Cornel Sandulescu, a explicat ca intreaga operatiune nu va duce in nici un fel la perturbarea activitatii societatii si nici nu va aduce atingere capitalului social al companiei, in sensul diminuarii acestuia prin vinzarea terenurilor indicate de primar. "Este o solutie eleganta, legala si necesara pentru a rezolva o problema ce treneaza de ani buni si care a generat si genereaza mari probleme societatii de transport. Daca se va alege terenul Depoului din Radu Negru sau cel al garajului de pe Rimnicu Sarat, asta nu inseamna ca “Braicar” nu va mai avea unde sa parcheze masinile sau sa aduca tramvaiele. Activitatea va continua fara probleme", a punctat Sandulescu.
De mentionat este ca, de ani buni, bunurile imobile ale societatii sint grevate de sechestru asigurator in contul datoriei istorice ajunse in prezent la peste 70 miliarde de lei vechi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro