Fleetwood Mac s-a reunit în formulă completă şi va susţine un turneu nord-american | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fleetwood Mac s-a reunit în formulă completă şi va susţine un turneu nord-american

"Fleetwood Mac a revenit în formulă completă", se afirmă într-un mesaj publicat pe site-ul fleetwoodmac.com, în care se precizează faptul că noul turneu al grupului american, intitulat "On The Show", va debuta pe 30 septembrie la Minneapolis şi va continua apoi în marile oraşe americane şi canadiene.
După 16 ani de absenţă, Christine McVie (voce, clape), în vârstă de 70 de ani, a revenit în cadrul acestui grup celebru american, înfiinţat în 1967 de Mick Fleetwood şi de fostul ei soţ, John McVie, cărora li s-au alăturat în 1975 Lindsey Buckingham şi Stevie Nicks.
Christine McVie, care a compus numeroase piese pentru grup, a cântat până în prezent de puţine ori alături de Fleetwood Mac şi a făcut-o întotdeauna doar în turnee.
Potrivit revistei Rolling Stone, grupul a compus în ultimele luni câteva piese noi, însă nu intenţionează să lanseze un album nou înainte de încheierea acestui turneu nord-american .
Trupa rock britanico-americană Fleetwood Mac a cunoscut numeroase schimbări de componenţă şi diferite niveluri de succes. De la înfiinţarea trupei şi până în 1974, nicio formulă a trupei nu a durat mai mult de doi ani. Perioadele de succes ale trupei au fost cea de blues, de la sfârşitul anilor 1960, când în fruntea ei se afla chitaristul Peter Green, şi cea dintre anii 1975 - 1987, când grupul a adoptat numeroase influenţe pop.
Grupul Fleetwood Mac a vândut de-a lungul anilor circa 120 de milioane de albume pe plan mondial. Grupul a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1998.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro