Flori «quilling» pentru Dani, băieţelul care şi-a pierdut mama în «Staţia morţii» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Flori «quilling» pentru Dani, băieţelul care şi-a pierdut mama în «Staţia morţii»

Elevii de la Şcoala Gimnazială "Ion Băncilă" din municipiu, alături de artiştii Monica şi Ştefan Andrei, vă invită luni, 18 aprilie, la un târg caritabil. Evenimentul va avea loc chiar în incinta unităţii şcolare, între orele 10.00 - 12.00, iar scopul este unul demn de aplaudat: se strâng bani pentru Dani, elev la şcoala respectivă şi, în acelaşi timp, băieţelul care şi-a pierdut mama (n.r. - Nicoleta Pârlog) în accidentul tragic din 4 aprilie, din zona TUG.
Toată lumea s-a mobilizat pentru organizarea actului de caritate. Monica şi Ştefan Andrei au pus la dispoziţie materialele necesare pentru realizarea florilor în arta quilling, iar elevii au renunţat la timpul lor liber pentru a veni la şcoală şi pentru a lucra obiectele. Părinţii au depus, de asemenea, eforturi şi au făcut tot posibilul să-şi aducă copiii la "atelierul de urgenţă". Conducerea şi profesorii de la "Ion Băncilă" şi-au arătat toată disponibilitatea şi au ajutat cu ce au putut pentru ca evenimentul să se desfăşoare în bune condiţii.
"O floare pentru o floare. Dani este «floarea» care şi-a pierdut mama în tragedia de pe Râmnicu Sărat. Copiii de la Şcoala «Ion Băncilă» au rupt două ore din timpul lor şi au participat voluntari la un atelier de quilling. Au lucrat cu drag pentru colegul lor şi au donat lucrările. Ei au înţeles că nimic nu va înlocui mama, dar şi că orice ajutor va fi binevenit. Quilling by Monica a pus la dispoziţie ustensilele şi toate materialele necesare, iar ei au lucrat flori în quilling, pe care le-am transformat ulterior în magneţi de frigider", se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.
Gestul caritabil devine şi mai emoţionant dacă ne gândim că pe 21 aprilie, Dani va împlini 10 anişori. Va fi prima aniversare fără fiinţa care i-a dat viaţă. De aceea, facem un apel la toţi brăilenii să fim alături de un suflet inocent, care, fără nicio vină, a pierdut persoana pe care o iubea cel mai mult pe această lume. Haideţi să facem donaţii! În schimb, vom primi de la elevii de la "Ion Băncilă" magneţi de frigider sub formă de flori în quilling, realizate cu suflet, din suflet şi pentru un suflet! Luni, 18 aprilie, între orele 10.00 - 12.00, ne vedem la târgul caritabil!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro