Foştii deţinuţi politici recurg la proteste | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Foştii deţinuţi politici recurg la proteste

Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) filiala Brăila condamnă indiferenţa autorităţilor faţă de această categorie socială şi cere respectarea tuturor drepturilor prevăzute de Decretul lege 118/1990. În cadrul Congresului AFDPR, desfăşurat recent la Mamaia, a fost prezentată o listă cu revendicări, dintre care unele au fost susţinute de către preşedintele filialei Brăila, Dumitru Leahu. Foştii deţinuţi politici sunt nemulţumiţi că problemele lor nu-şi găsesc rezolvarea, fiind ignorate de Guvern şi de Parlament. "Noi, foştii deţinuţi politici supravieţuitori ai închisorilor şi lagărelor de exterminare comuniste, cerem preşedintelui Traian Băsescu, Guvernului, prim-ministrului şi Parlamentului să renunţe la atitudinea de ignorare, amnezie şi sfidare arătate faţă de cei ce şi-au jertfit viaţa, libertatea, sănătatea, tinereţea şi familia", a spus Dumitru Leahu. Pe lista revendicărilor foştilor deţinuţi politici se numără votarea în Parlament şi promulgarea în regim de urgenţă a Legii lustraţiei, declararea zilei de 18 decembrie ca zi comemorativă a victimelor terorii comuniste, introducerea în programele şcolare a unui curs obligatoriu despre crimele comunismului, găsirea pe cale legală a unor soluţii astfel încât torţionarii să nu aibă venituri mai mari decât victimele lor. Reprezentanţii AFDPR acuză Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Pensii de încălcarea unor drepturi legale ale persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinatate ori constituite în prizonieri. Foştii deţinuţi politici sunt nemulţumiţi că medicamentele le sunt acordate în număr limitat şi cu plata parţială, că nu li se asigură bilete de tratament gratuite şi nici transport în comun gratuit pentru cei din judeţe. De asemenea, ei cer ca biletele gratuite pentru calea ferată să le fie atribuite ca foi de drum, la fel ca veteranilor de război şi revoluţionarilor şi nu discriminatoriu. "Nu am ieşit niciodată în stradă ca să cerem sau să ne apărăm drepturile, dar dacă numai aşa putem să amintim autorităţilor şi instituţiilor statului că încă suntem un organism viu, vom fi obligaţi să o facem", a arătat Dumitru Leahu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro