Folclorul brăilean, pe scena de la Şimleul Silvaniei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Folclorul brăilean, pe scena de la Şimleul Silvaniei

După cum am aflat de la prof. Vasile-Valentin Lipan, coordonatorul acestor copii păstrători ai folclorului românesc, atât fetiţele din grupul vocal, cât şi căluşarii, vor fi prezenţi la cea de a 12-a ediţie a sărbătorii culturale de la Şimleul Sivaniei cu un repertoriu deosebit, care, cu siguranţă, va fi apreciat atât de publicul însetat de adevăratele valori româneşti, cât şi de membrii juriului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro