Fonduri nerambursabile pentru înfiinţarea unei afaceri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fonduri nerambursabile pentru înfiinţarea unei afaceri

Din această lună, tinerii întreprinzători brăileni au la dispoziţie o nouă sursă de finanţare a unei afaceri prin care pot porni de la zero cu un proiect de business ori îşi pot dezvolta activitatea unei firme deja înfiinţate. Este vorba despre programul Start 2009 destinat tinerilor cu vârste între 18 şi 40 de ani cu scopul dezvoltării abilităţilor antreprenoriale şi facilitarea accesului acestora la finanţare. Practic, este un program guvernamental cu finanţare nerambursabilă, care are ca principale obiective stimularea înfiinţării de noi microîntreprinderi, îmbunătăţirea performanţelor economice ale celor existente, precum şi creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare. Programul presupune parcurgerea a două etape: prima constă în urmarea unor cursuri gratuite de pregătire antreprenorială UNCTAD EMPRETEC România şi a doua în finanţarea propriu-zisă a implementării celor mai bune planuri de afaceri. Beneficiarii eligibili în cadrul programului sunt tinerii care au deja o microîntreprindere de maxim 2 ani ori care doresc să iniţieze acum o afacere. Un proiect poate beneficia de finanţare nerambursabilă de maxim 60.000 lei reprezentând maxim 49% din totalul cheltuielilor eligibile. "Aplicarea în cadrul acestui program este o oportunitate pentru tinerii întreprinzători locali care se pot orienta spre domeniul serviciilor, producţie ori comerţ, sprijinul financiar nerambursabil fiind alocat pentru achiziţii de echipamente tehnologice, aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare, mijloace de transport mărfuri, licenţe, brevete mărci ori francize. De asemenea, la cheltuieli eligibile se încadrează şi taxele de înfiinţare a unei societăţi comerciale. De altfel, în cadrul Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Brăila un potenţial beneficiar al acestor fonduri poate accesa toate serviciile complete de consultanţă oferite de Cameră", ne-a declarat Ioan Chiriacescu, preşedintele executiv al CCIA Brăila.

Programul Start 2009 va debuta până la finele acestei luni, documentaţia aferentă urmând a fi accesibilă pe pagina de web a Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri. Informaţii suplimentare pot fi obţinute direct la Centrul de Informare Asistenţă şi Instruire din cadrul CCIA Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro