Fondurile pentru medicamente din spitalele brăilene - în atenţia senatorului PSD Rotaru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fondurile pentru medicamente din spitalele brăilene - în atenţia senatorului PSD Rotaru

Situaţia financiară a spitalelor din Brăila va face obiectul unei interpelări adresate de către senatorul PSD Ion Rotaru ministrului Sănătăţii. Recent, în cadrul unei conferinţe de presă, senatorul social - democrat a explicat că nu i se pare normal ca sume importante care ar putea fi alocate pentru medicamente sunt pur şi simplu aruncate pe alte domenii, fără jenă. Acesta a mai adăugat că, în acest moment, este un miracol faptul că spitalele funcţionează aşa cum o fac, în contextul în care criza de medicamente este cât se poate de acută: "Am ajuns în spital, la Brăila, pentru o problemă, zilele trecute. Am avut astfel ocazia să stau de vorbă cu cei care lucrează acolo şi am rămas uimit. Deja ei nu mai cer bani pentru ei, pentru salarii sau nu ştiu eu ce investiţii. Cer bani pentru medicamente. Este o nebunie ce se întâmplă, din punctul ăsta de vedere. Cum să se poată realiza actul medical dacă nu sunt medicamente? Voi face o interpelare către ministrul Sănătăţii, pentru a vedea cum stăm cu fondurile, pentru medicamente, pentru Brăila, pentru că mie mi s-a părut că treaba nu e tocmai roz. Iar dacă lucrurile astea se întâmplă la început de an, oare cum vor evolua până la sfârşitul anului?".

Senatorul Ion Rotaru a mai adăugat că normal i s-ar părea ca Guvernul să aloce bani nu pentru construirea unor spitale noi, având în vedere situaţia de la acest moment, ci să facă investiţii în actualele spaţii şi să vină în ajutorul bolnavilor: "Eu cred că banii care sunt alocaţi pentru investiţii în spitale noi, ar trebui investiţi în spitalele actuale, mai ales pentru medicamente. Nu pot să înţeleg poziţia Guvernului care, în contextul crizei, a dat bani mai mulţi la Administraţia Prezidenţială, pentru ce nu ştiu, dar nu a dat pentru medicamente. Sau, nu înţeleg de ce Guvernul a dat bani cu nemiluita la Ministerul de Externe, acolo unde se calcă în picioare diplomaţii noştri ca să ajungă la diferite ambasade, cum e cea din Roma de exemplu. Acolo, am auzit, au un contabil şef la doi oameni, un şef de serviciu administrativ la 3 oameni, câte un bucătar la un număr restrâns de oameni. E cazul să facem ceva, voi discuta şi cu colegii parlamentari, să revedem care e situaţia în Sănătate, pentru că nu putem lăsa lucrurile aşa", a mai punctat Rotaru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro