Forţe proaspete la Jandarmerie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Forţe proaspete la Jandarmerie

* astăzi, cei şapte jandarmi care au promovat concursul pentru încadrare din sursă externă au depus Jurământul militar

 

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila are noi angajaţi, fiind vorba despre şapte jandarmi care au promovat concursul pentru încadrare din sursă externă. Astăzi, 20 decembrie, aceştia au depus Jurământul militar, în cadrul unui ceremonial care a avut loc la sediul instituţiei. Activităţile, la care a participat prefectul judeţului Brăila, Mădălina Cochino, dar şi reprezentanţii celorlalte structuri ale MAI, au debutat cu intonarea Imnului Naţional al României.

După depunerea jurământului şi semnarea angajamentului, colonel Vasile Moţ, inspectorul şef al Jandarmeriei Brăila, le-a transmis succes în activitate, noilor angajaţi, ei fiind asiguraţi de sprijin şi îndrumare în dezvoltarea carierei. Cei şapte lucrători parcurg un stagiu de integrare, pe parcursul căruia îşi însuşesc responsabilităţile specifice atribuţiilor pe care le vor avea de executat, urmând a fi repartizaţi la compartimentele sau subunităţile din care fac parte. Şi aici ei vor urma o perioadă de şase luni de tutelă profesională. Depunerea Jurământului militar reprezintă un eveniment deosebit în viaţa unui jandarm, un prag ce simbolizează statutul de militar, precum şi obligaţia de a duce mai departe valorile şi tradiţiile instituţiei din care facem parte. Pentru fiecare dintre cei care urmează o carieră în serviciul ţării, Jurământul militar este începutul unui drum dificil. Vă veţi asuma responsabilităţi noi, va trebui să dovediţi maturitate, integritate şi, cel mai important, disponibilitate în a răspunde nevoilor cetăţenilor”, a declarat, la sfârşitul activităţilor, colonel Vasile Moţ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro