• meciul se va desfășura sâmbătă, 6 septembrie și începe la ora 17:00
Pentru prima dată de la revenirea în Liga a III-a, Victoria Traian joacă sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 17:00, pe teren propriu cu Petrolul Ploiești 2.
Ambele formații au pierdut în runda inaugurală.
Victoria Traian a fost învinsă în deplasare cu 3-1 de KSE Târgu Secuiesc, iar Petrolul 2 a pierdut pe teren propriu, 1-2, meciul cu CS Păulești.
Victoria Traian are o singuă absență în lot, cea a fundașului central Costin Dobrin, în rest toți fotbaliștii sunt apți de joc, așa că antrenorii Bogdan Grigore și Nicolae Rotaru pot trimite în teren o echipă competitivă care să obțină un rezultat pozitiv.
“Ne propunem să facem o figură frumoasă, ca joc, să ne ridicăm la nivelul evoluției de la Târgu Secuiesc, unde scorul nu a reflectat ceea ce s-a petrecut în teren. Suntem conștienți că vom întâlni o echipă bună, care va avea în componență fotbaliști de la formația din Super Ligă care au drept de joc la Liga a III-a, dar noi ne-am pregătit pentru acest meci. L-am pregătit pentru o victorie dar și un punct va fi foarte important”, ne-a declarat antrenorul Bogdan Grigore.