Fotbaliştii brăileni reiau de astăzi antrenamentele | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fotbaliştii brăileni reiau de astăzi antrenamentele

După amicalul cu Metalosport jucătorii de la CF Brăila au primit o minivacanţă, reunirea lotului fiind programată a se face în această dimineaţă. Contactat telefonic Alin Pânzaru s-a declarat mulţumit de atitudinea componenţilor lotului în perioada de cantonament precum şi de evoluţia lor în amicalul de sâmbăta trecută cu formaţia de Liga a III-a.
"Cu toate că vremea nu a ţinut cu noi, toţi jucătorii au tras tare în cantonamentul centralizat, sunt mulţumit de modul în care am traversat această perioadă. Mi-a plăcut atitudinea lor şi în partida amicală cu Metalosport. După atâtea zile cu antrenamente duble au avut chef de joc şi de gol. A fost un antrenament reuşit şi acela. Am întâlnit într-adevăr o adversară dintr-un eşalon inferior, dar noi am mai avut câteva experienţe neplăcute cu astfel de echipe, mă refer la meciul cu Viitorul Însurăţei sau la unele dispute cu Conpet Cireşu", a fost prima reacţie a tehnicianului brăilean.
Pânzaru a spus apoi că în această săptămână, după amicalele cu Gloria Buzău se va decide dacă îi va păstra pe jucătorii veniţi în probe.
"Pe Berbece şi Niculescu vreau să-i mai urmăresc şi în această săptămână, sunt fotbalişti preocupaţi de joc, au o atitudine pozitivă, de ei depinde dacă rămân sau nu la Brăila. Eu mi-i doresc pe ei la echipă, aşa cum dealtfel consider că şi Mucuţă ne poate fi de folos, este un atacant combativ, s-a lipit de goluri, la primul chiar mi-a plăcut cum a protejat mingea şi cum a gândit faza. Rămâne ca el să-şi lămurească situaţia la clubul de la care vine. Să-i vedem pe toţi aceştia cum se vor descurca cu adversare din acelaşi eşalon cu noi", a mai spus Pânzaru.
Conform programului stabilit de conducerea clubului, în afară de "dubla" amicală cu Gloria Buzău din această săptămână, CF Brăila va mai susţine alte patru teste de verificare. Pe 13 august formaţia brăileană va juca la Bacău, pe 16 august acasă cu Oţelul II Galaţi, pe 20 august tot pe Municipal cu Delta Dobrogea Tulcea iar pe 23 august gruparea de la Dunăre va juca cu Unirea Slobozia, locul de desfăşurare al acestui ultim test nefiind încă stabilit.
"Aşteptăm să vedem unde vom juca în prima etapă a turului şi în funcţe de acest lucru vom stabili unde ne vom înâlni cu Unirea Slobozia", a explicat Pânzaru.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro