FRF a stabilit criterii noi pentru promovarea în Liga a III-a | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

FRF a stabilit criterii noi pentru promovarea în Liga a III-a

au fost alcătuite şapte regiuni, iar ţintarul jocurilor de baraj va fi făcut prin tragere la sorţi Brăila face parte din regiunea a 7-a, alături de judeţele Galaţi, Tulcea, Constanţa, Buzău şi Vrancea • “Nu ştiu cum s-a ajuns la o astfel de soluţie, care au fost criteriile, dar nu este una corectă”, susţine Viorel Ciucaşu, antrenorul echipei Viitorul Ianca

 

Federaţia Română de Fotbal a decis ca împerecherile pentru meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, ediţia 2018-2019, să se desfăşoare după alte criterii decât cele care au fost folosite în ultima vreme.

Şi anume, potrivit articolului 4 din Regulamentul de organizare a barajului de promovare în Liga 3, ediţia 2018-2019, stabilirea jocurilor de baraj va fi făcută prin tragere la sorţi în prezenţa tuturor reprezentanţilor asociaţiilor judeţene de fotbal, pe 28 februarie 2018, de către Departamentul Competiţii al FRF, astfel:  în conformitate cu împărţirea pe regiuni administrative a ţării şi ţinând cont de necesitatea de a avea şase judeţe în fiecare regiune, se împart cele 42 asociaţii rezultând şapte regiuni.

Brăila face parte din regiunea a 7-a alături de judeţele Galaţi, Tulcea, Constanţa, Buzău şi Vrancea.

Această nouă metodă de împerechere pentru barajul de promovare a dat deja naştere la multe comentarii din partea formaţiilor din Liga a IV-a care se află pe primul loc şi care consideră că noua metodă dezavantajează în mod clar echipele care doresc cu adevărat să ajungă în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării.

“Nu ştiu cum s-a ajuns la o astfel de soluţie, care au fost criteriile, dar nu este una corectă. Este posibil ca echipele care vor avea potenţial financiar şi uman să nu poată promova. De exemplu, Brăila poate pica cu o echipă din Constanţa, care, ca şi noi doreşte să promoveze, iar Tulcea va juca în compania unei echipe din Focşani , unde niciuna nu doreşte să ajungă în Liga a III-a. Nu s-a cerut părerea echipelor şi a AJF-urilor, s-a luat această decizie nefondat din punctul meu de vedere”, ne-a declarat Viorel Ciucaşu, antrenorul echipei Viitorul Ianca, liderul ligii a IV-a din judeţul Brăila.

Tragerea la sorţi va avea loc miercuri, 28 februarie, de la ora 9.30, la Casa Fotbalului.

Meciurile de baraj se dispută în sistem eliminatoriu, tur-retur, pe terenul fiecărei echipe. Meciul tur are loc pe 16 iunie 2018, ora 18:00 iar returul pe 23 iunie, ora 17:30, iar cele 42 de campioane judeţene vor juca pentru 21 de locuri promovabile în Liga a III-a.

 

Componenţa celor şapte regiuni:

- Regiunea 1, Nord-Est: Bacău, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Suceava, Vaslui

- Regiunea a 2-a, Nord-Vest: Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj

- Regiunea a 3-a, Centru: Alba, Braşov, Mureş, Covasna, Harghita, Sibiu

- Regiunea a 4-a, Vest: Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş, Gorj, Mehedinţi

- Regiunea a 5-a, Sud-Vest: Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa

- Regiunea a 6-a, Sud: Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Bucureşti, Ilfov, Prahova

- Regiunea a 7-a ,Sud-Est: Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, Buzău, Vrancea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro