GALERIE FOTO: Ambasadorul SUA, în vizită economică la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

GALERIE FOTO: Ambasadorul SUA, în vizită economică la Brăila

* Hans Klemm a avut pe agendă două obiective economice: fabrica de mobilă “Badenmob”, de pe fosta platformă chimică de la Km 10, şi SC “Braiconf” SA* el a venit aici la invitaţia Patronatului Oamenilor de Afaceri Brăila

 

 

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm a revenit la Brăila, pentru a doua oară în decurs de jumătate de an de la cea mai recentă vizită din august 2016, de această dată în interes economic, la invitaţia Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMM), precum şi a Patronatului Oamenilor de Afaceri Brăila. Oficialul american a avut pe agendă o întâlnire cu reprezentanţii fabricii de mobilă “Badenmob” pe platforma industrială de la Chiscani, în zona km 10, urmată de o vizită a obiectivului economic, secondată de o a doua vizită, de această dată la producătorul de confecţii textile SC “Braiconf” SA.

Eu şi colegii mei ne aflăm astăzi aici pentru a ne întâlni cu reprezentanţii unor companii româneşti care au ajuns să aibă succes. Dintr-o discuţie avută acum câteva luni cu membrii Consiliului (Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii - n.r.), cu reprezentanţi ai unor companii americane cu afaceri aici, în România, am realizat că nu am avut discuţii similare şi cu reprezentanţi ai unor companii româneşti pentru a afla provocările cu care se confruntă aceştia din urmă. Aşa că mă aflu aici pentru a înţelege mai bine mediul de afaceri român şi climatul investiţional”, şi-a explicat prezenţa ambasadorul SUA în România, Hans Klemm.

Prezent la întâlnirea cu diplomatul american, primarul Marian Dragomir a reiterat interesul municipalităţii de a încuraja dezvoltarea mediului de afaceri local, punctând faptul că în continuare sunt disponibile loturi de teren însumând circa 150 ha pe fosta platformă chimică pentru întreprinzătorii interesaţi să facă afaceri la Brăila.

La rândul său, vicepreşedintele CNIPMM, Vasile Priceputu, şi preşedinte al Patronatului Oamenilor de Afaceri Brăila a punctat faptul că a propus cele două fabrici de la Brăila pe agenda de lucru a anbasadorului ca exemplu de bune practici.

Reamintim că Hans Klemm a venit în mod special la Brăila, în august 2016, pentru a participa la lansarea "American Shelf" (Raftul American) în cadrul Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati". Mai exact, Ambasada SUA de la Bucureşti a donat cu acea ocazie 134 de cărţi - literatură americană clasică şi contemporană.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro