GALERIE FOTO: Noua secție ultramodernă ATI a fost inaugurată astăzi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

GALERIE FOTO: Noua secție ultramodernă ATI a fost inaugurată astăzi

GALERIE FOTO: Noua secție ultramodernă ATI a fost inaugurată astăzi

* la eveniment au participat oficialitățile locale și presa locală * secția nu va fi dată în folosință, momentan

 

 

 

Spitalul Județean de Urgență Brăila are încă o „bijuterie” în ogradă. Este vorba despre noua secție Anestezie-Terapie Intensivă, dotată cu echipamente ultraperformante, iar condițiile sunt la superlativ, din cele spuse de medicii ATI ai unității sanitare.

Clădirea a fost inaugurată astăzi, în prezența mai multor oficialități locale, printre care președintele Consiliului Județean, Francisk Chiriac, primarul Marian Dragomir, fostul primar Aurel Simionescu, viceprimarul Alexandru Jantea Crican, vicepreședintele CJ, Ionel Epureanu, consilierul județean PSD Viorel Mortu (fost șef al CJ).

Valoarea totală a investiției este de 13.998.000 lei.

Trebuie precizat faptul că noua secție nu va fi dată în folosință medicilor și pacienților acum, ci „în curând, până în luna octombrie”, așa cum a precizat managerul SJU Brăila, Delia Râșnoveanu, în cadrul conferinței de presă.

Vom reveni cu mai multe detalii.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro