GALERIE FOTO: Reparaţii „fără număr” la băncile din faţa Primăriei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

GALERIE FOTO: Reparaţii „fără număr” la băncile din faţa Primăriei

• date în folosinţă în urmă cu doar câţiva ani, dotările utilitare de pe platoul din Piaţa Independenţei se strică atât de des încât s-a pierdut deja şirul reparaţiilor făcute de angajaţii SUPAGL • materialele de proastă calitate din care au fost făcute par a fi principalele vinovate pentru această situaţie • nici comportamentul unora dintre brăileni nu ajută, însă, la păstrarea în bune condiţii a acestor bunuri publice

 

Periodic, Serviciul de Utilitate Publică, Administrare şi Gospoărire Locală (SUPAGL) repară băncile din faţa Primăriei. În principiu, e bine că există interes pentru întreţinerea băncilor respective. Problema este, însă, alta: dacă de la bun început aceste dotări edilitar-gospodăreşti erau proiectate a fi realizate din lemn de esenţă tare, date cu grund şi apoi cu vopsea lăcuită, mai mult ca sigur nu s-ar fi ajuns ca de „n” ori să se intervină cu blaturi obişnuite şi vopsea de proastă calitate, ce se dovedeşte a fi prea puţin rezistentă la intemperii! Oricum, în caz că băncile mai sunt în perioada de garanţie, atunci onor constructorul (firma „Tancrad” n.n.) ar trebui să suporte lucrările mai sus amintite, din moment ce a mers pe principiul „ieftin, mult şi de slabă calitate.”
Pe de altă parte, oficiali din cadrul Primăriei susţin că „băncile se distrug îndeosebi din cauza celor care, necivilizaţi fiind, se urcă cu picioarele pe ele sau varsă cafea/sucuri pe respectivele bunuri publice”.

În altă ordine de idei, majoritatea băncilor nu mai au aprinse, la nivel cu solul, acele benzi luminoase, unele spoturi din paviment au fost distruse la deszăpezire, din cele circa 20 de coşuri de gunoi doar trei mai au capace, iar panourile solare de la fântâni (pe latura dinspre Palatul Administrativ) nu mai luminează şi pace. Probabil de aceea nu se văd straturile curente, din inox, desprinse de astă vară din ţevile de susţinere, şi nici banda de ghidaj de la fântâni, descompletată de câţiva ani.

Un alt aspect amendabil şi greu de remediat este acela că între băncile recent vopsite şi jardiniere platoul este murdărit cu lungi urme de ulei ars.

UPDATE În ceea ce privește dâra de ulei ars, reprezentanții Primăriei au intervenit sâmbătă dimineață cu explicații, spunând că, de fapt, este vorba despre o hartă a României trasată cu o ceară specială, de micii cercetași brăileni, în perioada premergătoare Zilei Naționale. Aceasta poate fi văzută, însă, integral, doar de la etajele superioare ale Palatului Administrativ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro