GALERIE FOTO Treptele de lângă ANAF, “zona crepusculară” a Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Ocoliţi pe cât posibil!

GALERIE FOTO Treptele de lângă ANAF, “zona crepusculară” a Brăilei

* pietonii dau peste tot felul de obstacole, de la dejecţii umane şi canine, până la gunoaie şi jardiniere vandalizate * noaptea, iluminatul stradal nu mai funcţionează de ani de zile

 

 

Scara de lângă sediul ANAF, cea care duce spre faleză este un loc unde ziua te poţi răni grav în ţepii unui arbust cu coroana extinsă mult în zona treptelor şi care pe timp de noapte intră într-o beznă totală. Aşa că, ieşind de la vreun spectacol nocturn, cine trece pe aici trebuie să aibă o lanternă ori să folosească lumina telefonului mobil. Mai mult, iarna nu se dă deloc cu lopata, riscul fiind al accidentării pe stratul de gheaţă devenit derdeluş sau în brocurile de sudură de pe balustrada vandalizată şi ea.

Situaţia se menţine de circa 10 ani de zile, iar ai noştri edili nu au cum să nu ştie măcar situaţia iluminatului, dar, din câte se vede, nu contează…

Zona ar trebui ocolită de pietoni şi din alte motive: sub “perdeaua” întunericului nesimţiţii îşi fac necesităţile pe trepte, ziua trebuie să ocoleşti ditamai grămezile de frunze nici acum măturate; să te faci apoi că nu vezi mizeria lăsată în zona rondoului şi coşul de gunoi distrus de către găştile gălăgioase adunate seară de seară aici; să fereşti copiii de înscrisurile obscene de pe marmura distrusă, ori să ocoleşti dejecţiile (inclusiv de pe spaţiile verzi) de la câinii de apartament din zonă. Tot la rondoul de la Romarta Nouă, pavimentul este făcut zob, cu “plăcile”, rolele şi bicicletele; plintele şi jardinierele, din care s-au furat şi se fură în continuare zeci de plăci din marmură, arată şi ele jalnic. Gurile rele spun că, în acte, tot ce s-a distrus aici, inclusiv pavimentul, ar figura ca reabilitat. Ceea ce nu credem, dar în acest an, odată cu surpriza trasată pe teren şi deja intrată în organizare de şantier (este vorba de viitorul parc de agrement construit sub “coasta “ ANAF), poate va da Domnul să se înlăture şi neregulile mai sus amintite…

 




 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro