În dimineaţa zilei de 24 noiembrie, agenţii Postului de Poliţie Şuţeşti au fost sesizaţi de către administratorul unei societăţi comerciale din oraşul Ianca despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras de la punctul de lucru din localitatea Şuţeşti materiale de construcţie (nisip şi pietriş). Poliţiştii au stabilit că principalii suspecţi sunt Fănel C. (53 de ani), Radu T. (33 de ani) şi Tudorel T. (30 de ani), care au furat bunurile în seara zilei de 23 noiembrie, la îndemnul localnicului Adrian S. (55 de ani). Oamenii legii au mai concluzionat că, în urmă cu câteva zile, doi dintre suspecţi au mai sustras cu atelajul hipo, de la aceeaşi societate, nisip şi pietriş, pe care le-au depozitat la domiciliul lui Adrian S., acesta folosindu-le la construirea unui garaj. Prejudiciul total cauzat a fost estimat la valoarea de 200 de lei.
