Geoană şi Vanghelie neagă întâlnirea cu senatorul Cătălin Voicu într-un restaurant | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Geoană şi Vanghelie neagă întâlnirea cu senatorul Cătălin Voicu într-un restaurant


"N-am fost la niciun restaurant. Sunt făcături şi minciuni. Nu am fost la niciun restaurant, aseară am luat masa la reşedinţa ambasadorului chinez", a spus Geoană. "Nu m-am întâlnit cu Cătălin Voicu şi Marian Vanghelie în ultimele multe luni. Este o făcătură de presă, minciuni sfruntate.(...) Putem să lăsăm orice intoxicare să apară în presă şi să fie comentată?" a continuat Geoană, spunând că cine lansează astfel de informaţii false trebuie să plătească în faţa legii.

Şi Vanghelie a negat că s-ar fi văzut cu senatorul, precizând că la restaurantul respectiv a fost o petrecere organizată de un pesedist care îşi serba ziua, unde au fost mai mulţi invitaţi, nu însă şi Cătălin Voicu. "Nu, domnule, am fost cu 20 de preşedinţi de organizaţii, la Restaurantul Perla, nu cu domnul Voicu. A fost Mircea Geoană, a fost ziua preşedintelui de la Satu Mare. Întrebaţi-i pe toţi cei care au făcut toate pozele, e păcat de Dumnezeu", a spus Vanghelie.

Întrebat despre afirmaţiile lui Mircea Geoană, care spune că miercuri seară a luat masa cu ambasadorul chinez, Vanghelie a spus că nu l-a văzut, deoarece a stat puţin. "Nu ştiu unde a luat masa. Au fost 20 de preşedinţi. A fost ziua domnului Ciocan. Eu ştiu că a fost şi domnul Geoană, n-am apucat să ne vedem, că eu n-am ajuns. Am venit târziu şi am stat jumătate de oră. N-a fost Voicu. Eu nu m-am întâlnit cu Cătălin pentru că ştiţi din ce motive. Ca să nu amestecăm, mă întrebaţi politic sau mă întrebaţi ergonomic?", a spus Vanghelie, precizând că nu s-a mai întâlnit şi nu a mai vorbit cu Cătălin Voicu de când au început problemele acestuia cu DNA. "Nu l-am văzut nici pe domnul Dragnea. Am stat jumătate de oră. Să vă certifice cei de la paparazzi", a spus Vanghelie.

Ulterior, Mircea Geoană a intrat în direct la Realitatea TV şi a precizat că după ce a fost la reşedinţa ambasadorului, a mers şi la restaurantul unde un coleg din PSD dădea o petrecere, întărind însă că acolo nu a fost Cătălin Voicu.

"Nu am fost la nicio întâlnire cu nimeni", a precizat şi Voicu, tot la Realitatea TV, adăugând că restricţia de a se vedea cu anumite persoane, printre care şi Marian Vanghelie, a expirat.

Publicaţia "Ziarul" susţine că Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Cătălin Voicu s-au întâlnit, miercuri seară, la restaurantul "Perla" din Bucureşti. "Ziarul" publică şi imagini, însă, dintre cei menţionaţi, apare doar Marian Vanghelie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro