George – Adrian Paladi, al doilea an de mandat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Raport de parlamentar

George – Adrian Paladi, al doilea an de mandat

• ca în fiecare an deputatul PSD de Brăila ne-a trimis bilanțul activității de parlamentar, mai ales că s-a scurs deja jumătate de mandat

 

Zilele acestea se împlinesc 2 ani de la alegerile parlamentare din luna decembrie 2020. În acest context, așa cum am subliniat și cu alte ocazii, așteptăm parlamentarii de Brăila la raport, fără vreo altă invitație. Astăzi iese la raport George-Adrian Paladi, deputat PSD și fost prefect de Brăila. „A fost un an complicat, din punctul de vedere al activității parlamentare, cu provocări multiple determinate atât de situația internă, cât și de cea externă. În toată această conjunctură, am căutat ca, în permanență, să mă ridic la înălțimea așteptărilor celor care mi-au încredințat votul lor”, declară Paladi.

Sursa citată continuă: „Activitatea mea, în calitate de parlamentar de Brăila al Partidului Social Democrat, s-a concentrat pe două linii principale: 1. prezența și implicarea în activitatea curentă a Camerei Deputaților, în particular a Comisiei pentru Politică economică, reformă și privatizare – al cărei vicepreședinte sunt – și 2. o legătură directă, cât mai strânsă și mai aplicată, cu cetățenii din circumscripția electorală și cu  administrațiile locale din județul Brăila”.

Preocupări în Parlament: agresiunea rusă în Ucraina, creșterea prețurilor la energie și  identificarea celor mai bune soluții de protejare a populației și companiilor de efectele crizei

În ceea ce privește activitatea parlamentară, deputatul Paladi a fost preocupat, în principal, de problemele generate de agresiunea rusă în Ucraina, de creșterea prețurilor la energie și de identificarea celor mai bune soluții de protejare a populației și companiilor de efectele crizei. „Pe aceste linii s-a desfășurat și activitatea la nivelul Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, al cărei vicepreședinte sunt. Am participat la 114 ședințe, dintre care 82 de ședințe de documentare și consultare și 32 de ședințe de dezbatere. La nivelul Comisiei s-au emis avize și rapoarte pentru acte normative cu mare impact la nivel socio-economic, precum cele care vizează plafonarea prețurilor la energie”, ne-a declarat parlamentarul. „Consider că am reușit, și în acest al doilea an de mandat, să-mi urmăresc cu succes obiectivele, respectiv să rămân prezent și activ la nivelul Camerei Deputaților și al comisiei din care fac parte, fără a pierde contactul direct cu comunitatea care m-a ales să-i reprezint interesele în Parlament. A fost un an cu provocări deosebite, un an în care a trebuit să ne adaptăm cu toții unor noi realități. Sunt convins, însă, că experiența acestor doi ani mă vă ajuta să-mi continui activitățile cel puțin la același nivel și în cea de-a doua jumătate a mandatului încredințat de alegătorii din județul Brăila”, a adăugat Paladi.

 

Alături de comunitățile locale

Pe final de an, pe lângă prezența și implicarea în dezbaterea și votarea în Parlament a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat, deputatul PSD a efectuat o serie de vizite în teritoriu, în localități din județul Brăila, pentru a lua pulsul comunităților în pragul sărbătorilor de iarnă. „M-am deplasat în localități precum Grădiștea, Vădeni, Surdila Găiseanca, Mircea Vodă, Ianca, Șuțești, Râmnicelu, Ulmu, Însurăței, unde am stat de vorbă cu cetățenii, le-am ascultat ofurile și le-am transmis cele mai bune gânduri cu ocazia Sărbătorilor”, declară Paladi. 

În calitate de reprezentant al brăilenilor, sursa citată a participat la numeroase activități în teritoriu, a interacționat cu oamenii, fiind prezent la momentele importante din viața comunităților locale. „De pildă, în perioada 1-6 martie, sub genericul „O primăvară cu multe bucurii și voie bună”, am fost prezent în localitățile Chiscani, Viziru, Unirea, Roșiori, Mărașu și Frecăței, acolo unde am oferit doamnelor și domnișoarelor flori, ciocolate și felicitări. Ulterior, am marcat „Luna plantării arborilor”, prin activități specifice, desfășurate în data de 25 martie în Agaua, Tudor Vladimirescu, Viziru și Unirea, alături de membri ai comunității. În luna aprilie, am invitat la Palatul Parlamentului corul „Nectar” Viziru, precum și ansamblul „Maxineanca”, promovând astfel valorile tradiționale brăilene”, a exemplificat parlamentarul social-democrat.

A urmat  „Ziua Internațională a Romilor”, la 8 aprilie, apoi „Jocurile copilăriei”, o activitate desfășurată în comuna Vădeni, alături de elevii școlii gimnaziale cu clasele I-VIII din localitate. „Fidel planului de a rămâne permanent conectat la viața și provocările comunităților locale, am participat la 29 aprilie la ședințele Consiliilor Locale din comunele Chiscani și Romanu, căutând să înțeleg mai bine dinamica de la nivelul administrațiilor publice locale, nevoile și prioritățile acestora și așteptările pe care le au de la Legislativ”, a explicat Paladi.

De 1 mai, am fost prezent în comuna Viziru, unde am avut onoarea de a participa la premierea unei doamne ajunse la venerabila vârstă de 100 de ani. Am vizitat târgul din localitate și am participat la un meci de fotbal, interacționând cu cetățenii și discutând despre problemele care îi frământă. Pe 4 mai am fost implicat în activitatea „Luna curățeniei - împreună reușim”, în comunele Vădeni și Măxineni, o campanie de ecologizare care și-a propus să atragă atenția asupra necesității de conservare și protejare a mediului înconjurător, precum și asupra eforturilor personale pe care le poate face fiecare dintre noi pentru a contribui la atenuarea impactului negativ al activităților umane asupra mediului. La 8 mai, m-am aflat în comuna Vișani, vizitând târgul și participând la un meci de fotbal, între echipele din Vișani și Traianu. La începutul lunii iunie a avut loc „Cupa 1 Iunie”, eveniment desfășurat în comuna Chiscani și la care am luat parte, alături de oficialii locali și de domnul Radu-Dumitru Antohi, subsecretar de stat în Ministerul Sportului. Pe lângă activitățile sportive propriu-zise, a avut loc și o dezbatere pe tema strategiilor de dezvoltare a sectorului sportiv în cadrul comunităților locale, cu participarea primarilor din comunele Chiscani, Viziru, Gemenele, Movila Miresii, Tudor Vladimirescu și Vădeni. La 2 iunie, de sărbătoarea înălțării Domnului, am marcat Ziua Eroilor în comuna Movila Miresii, unde am depus o coroană de flori la monumentul eroilor din localitate”, a încheiat Paladi bilanțul celui de-al doilea an de mandat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro